Zone din București unde îți recomand să te muți

Nu știu când au trecut cei 11 ani de când sunt în București, însă chiar și după atâta amar de vreme, îmi amintesc prima zi ca și cum a fost ieri. Cred că imaginea cu mașina tatălui meu ghiftuită cu oale, străchini și perne făcute de bunică-mea, o să mă urmărească toată viața. Acela a fost momentul când m-am simțit ca mielul de Paște.

Habar n-aveam unde voi locui (se ocupase tata să-mi găsească o chirie), dacă o să știu cum să folosesc metroul sau dacă voi fi capabilă să îmi fac prieteni.

Începutul a fost greu, dar după mai bine de 11 ani, mă uit în urmă și îmi spun că a meritat.

Primii doi ani i-am petrecut în garsoniera pe care mi-o găsise tata printr-o cunoștință, apoi a început comportamentul de student: luat catrafuse și mutat. Din varii motive. Ba pentru că mă plictiseam, ba pentru că voiam mai mult spațiu, ba pentru că voiam să stau cu vreo prietenă, ba pentru că voiam să fiu mai aproape de locul de muncă. Și credeți-mă, am avut câte un motiv să mă mut în fiecare an! Așa se face că am locuit aproape în fiecare sector din București.

1. Vatra Luminoasă (Zona Muncii):

De departe a fost preferata mea. Am multe amintiri frumoase acolo. Când e cald, îți poți pune pantofii sport în picioare și la doi pași poți alege fie stadionul, fie parcul 23 August, care chipurile acum se numește Parcul Lia Manoliu. Zona e liniștită și ai cam tot ce trebuie: piață, mall (Mega Mall), magazine, metrou.

2. Dristor:

Dacă ești student, zona e perfectă. Chiriile sunt relativ ieftine, restaurantele de tip fast-food nu lipsesc, există metrou și hipermarket-uri și dacă mai vrei și o sală pentru bugetul unui student, găsești una chiar la gura de metrou.

3. Baicului:

După ce agitația din Dristor mi-a pus capac (deja nu mai eram studentă), am găsit un ansamblu rezidențial în sectorul 2. Voiam să văd cum e să locuiești într-un bloc nou, cu vecini tineri și interfon sofisticat, așa că am ales Ghica Plaza. Acela a fost momentul în care am știut că eu nu voi mai locui decât în apartamente din blocuri noi.
De ce recomand zona asta? Dacă trebuie să porți costum și să-ți faci veacul printr-o multinațională din Pipera, așa cum făceam eu pe vremea aceea, e singurul complex din care poți ajunge repede și în centrul capitalei, dar și zona Pipera/Băneasa.

Ce zone nu recomand în București:

1. Prelungirea Ghencea:

Dacă stai prost cu nervii și lucrezi cu program fix, atunci vei avea nevoie de calmante. E aglomerat tot timpul și nu există metrou (încă). Dacă mai ai și copii e și mai greu. Imaginează-ți cât timp vei pierde doar ca să-l duci și să-l iei de la grădiniță sau școală.

2. Ferentari:

Acolo te poți muta numai dacă îți plac senzațiile tari. E drept că e o zonă ieftină, însă raportat la riscurile la care te expui, nu se justifică.

3. Universitate/Unirii:

Să stai în buricul Bucureștiului poate fi tentant pentru mulți, dar trebuie să-ți asumi faptul că blocurile sunt vechi, nereabilitate, iar zgomotul și aglomerația sunt pe măsură.

Acum locuiesc undeva în Sud. Sunt blocuri noi, există acces la metrou, e o zonă care se dezvoltă. Încă nu m-am hotărât dacă îmi place sau nu, cert este că e accesibilă. Așa că dacă nu ai zeci de mii de euro pentru un apartament, aici ai o variantă bună de a-ți cumpăra un apartament.

Cosmina Tudosă

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment