Un cuplu poate divorța, dar părinții nu se despart niciodată

parinti

Am scris multe prostii. Lucruri în care nu mai cred acum și de care, trebuie să recunosc, mi-e rușine. În unele am crezut, în altele voiam să cred. Probabil că la momentul respectiv, mă făceau să mă simt mai bine. Poate că uneori doar îmi testam abilitățile de blogger, poate că alteori, mă gândeam la cum să fac bani. Sunt multe motive pentru care am scris într-un fel sau altul.
Mi s-a spus la un moment dat să refac articolele vechi. Să le rescriu așa cum gândesc acum. De ce să fac asta? De ce să șterg cu buretele ceea ce am fost în urmă cu 7-8 ani? De ce aș vrea să modific lucrurile care m-au ajutat să mă transform? Fără alea n-aș fi fost capabilă să am curajul să scriu ce vreau, nu ce-și doresc alții să citească. Fără cuvintele alea, n-aș fi știut să fiu sinceră. Așa că le las acolo. Le las acolo ca să-mi amintesc când voi avea nevoie că omul evoluează. Că omul învață și e perfect când se întâmplă așa.
În urmă cu ceva ani, băteam recordurile cu articole de copil prost. Spuneam că un domn știe când să ofere flori, un prost o face când greșește sau că o doamnă este aceea care știe să-și câștige propriul ban, o proastă râvnește la portofelele altora. Peste 100 000 de share-uri. Peste 500 000 de oameni au citit articolele alea și niciunul nu mi-a spus „Băi, fată! Nu mai judeca!”. Am primit, în schimb, numai cuvinte de laudă. Îmi suna telefonul pentru a fi angajată, iar „fanii” îmi cereau sfaturi. Cereau sfaturi, cui? Unei copile de 25 de ani, fără experiență, fără o relație sănătoasă? Am greșit și eu, dar au greșit și cei care m-au aplaudat.
Te întrebi ce legătură are toată povestea asta cu părinții? Are. Îți explic imediat.

Lucram cu Andreea Raicu și mă uitam fascinată la numere. Eram fascinată că reușeam cu un singur articol să fac ce nu făceau alții în 3 luni la un loc. Îmi amintesc că mă întreba despre ce am scris și mi-a spus „Dar cum să spui despre un om că e prost?„. N-am apucat să-i mulțumesc pentru asta, dar o fac acum. Târziu am conștientizat cât de mult a contat ce mi-a spus.
În următoarele zile, bâzâiam prin birouri că vreau să scriu parenting. Să învăț parenting. Și-am învățat. Parentingul te învață să înțelegi, nu să judeci. Și abia apoi când înțelegi, atunci reușești să schimbi lucrurile în mai bine.

Așa că azi vă spun așa: Un cuplu poate divorța, dar părinții nu se despart niciodată.

Probabil de aici pleacă și ideea atât de prost înțeleasă că un copil te leagă de celălalt. Te leagă, într-adevăr. Dar leagă părinții, nu și cuplul. Sunt două lucruri foarte diferite. Un cuplu nu rezistă dacă nu există iubire și respect, dar părinții (dacă sunt părinți în adevăratul sens al cuvântului) rezistă. Într-o formă sau alta, părinții nu se pot despărți. Nu poți spune despre bărbatul cu care nu mai ești că nu va mai fi tatăl copilului tău. Nu poți spune despre femeia cu care nu mai ești că nu va mai fi mama copilului tău. Asta dacă nu cumva vorbim despre oameni care pot fi decăzuți din drepturi, dar aici nu mai vorbim despre părinți în adevăratul sens al cuvântului.

Părinții mei au căzut în capcana „Rămânem împreună de dragul copiilor„. Vremurile și educația. Dar au înțeles în cele din urmă că un copil are nevoie de părinți, nu de un cuplu. M-au învățat și pe mine asta. Acum o dau mai departe. Vorba lu’ tataie: „Învață, tată, de la alții, ca să ai timp și de greșelile tale„.

Cred că este mai sănătos pentru un copil să vadă soluțiile decât doar problemele. Cred că este mai sănătos să-i arăți copilului că poți fi fericit și în același timp poți rămâne același părinte pentru el sau chiar unul mai bun decât până acum. Și dacă celălalt nu poate, nu-l judeca. Nu-i vorbi celălalt părinte de rău. Spune-i că nu poate mai mult acum. Nu știe cum, dar poate o să învețe.

Copilul judecă prin ochii voștri

Cred că până în punctul în care ajungi să fii matur emoțional, poți fi ușor influențabil de către ceilalți. Câți copii nu fac școli pe care nu și le doresc de dragul părinților? Influență. Câte fete fac avort de frica părinților? Influență. Câți copii au curajul să spună ce îi deranjează sau să-și exprime emoțiile? Influență. Frică. Câți au curajul să spună nu? Sau să renunțe atunci când trebuie? Sau, din contră, să nu renunțe? Influență. Când ești copil, nu cunoști termenul de frică, dar intervin părinții. Părinți care spun „nu”, chiar și atunci când nu e cazul.

Un copil este o responsabilitate mare. Nu e suficient să-l hrănești, să-l speli și să-l îmbraci. Nu e suficient să-i asiguri nevoile fizice. Cum ar fi lumea asta dacă toți viitorii părinți ar gândi înainte că „Un cuplu poate divorța, dar părinții nu se despart niciodată”? Cum ar fi să-și asume toți asta? Cum ar fi să ai aceeași grijă și de partener și de copil? Să fie amândoi la fel de importanți pentru tine? Sau măcar să ne asumăm că un copil nu e niciodată vinovat pentru alegerile noastre?

Ar fi, dar nu e!

Greșelile ne aparțin. Cred că responsabilitate se numește. Țne minte asta, dar și faptul că niciodată nu e prea târziu.

 

Cu drag,
Cosmina

Leave Your Comment