Tratamente naturale, ieftine și eficiente împotriva ridurilor de pe frunte

riduri frunte

În caz că ești în căutarea unor tratamente naturale, ieftine și eficiente împotriva ridurilor de pe frunte, ai ajuns unde trebuie. Vei găsi o listă cu cele mai eficiente combinații care te vor ajuta să previi și să tratezi ridurile nedorite.

Ridurile sunt liniile nedorite care apar pe chipurile noastre, la bătrânețe și nu numai. Acestea pot apărea din timp pe frunte, în jurul ochilor sau chiar în jurul gurii.
Se spune că ridurile apar atunci când înaintăm în vârstă, însă nu este deloc așa.

Cunoaștem persoane care par că au o vârstă mult mai înaintată decât au. Acest lucru este cauzat de mulți factori pe care îi putem evita.

Printre factorii care cauzează apariția ridurilor pot fi și stresul zilnic, alimentația nepotrivită, lipsa somnului, expunerea la raze UV, fumatul, consumul de alcool și genetica. Acești factori pot fi evitați sau controlați, mai puțin partea cu genetica.

Multe femei tind să cheltuie o avere pe creme, uleiuri și tratamente care promit prevenirea și tratarea acestor linii nedorite. Trebuie să ai mare grijă atunci când decizi să faci o astfel de achiziție. Majoritatea au un conținut mare de substanțe chimice care pot dăuna tenului în loc să-I fie benefice.

Din fericire, există unele tratamente naturale care pot preveni și trata ridurile. Acestea sunt pe bază de ingrediente 100% naturale care pot fi găsite cu ușurință.
Aceste tratamente au fost testate și recomandate de multe femei care s-au confruntat cu ridurile.

Albuș de ou cu Aloe Vera

Surse bogate de Vitamina E, albușul de ou și Aloe Vera sunt foarte potrivite pentru tenul nostru. Datorită acizilor malici aflați în componența gelului de Aloe Vera, liniile fine vor fi reduse și pielea va rămâne tânără și hidratată.

Albușul de ou conține albumină care va strange pielea și o va tonifia.

Combină un albuș de ou cu o lingură de gel de Aloe Vera și aplică toată compoziția pe ten. Las-o să acționeze timp de 10 minute după care clătește fața cu apă caldă. Repetă această mască cel puțin o dată pe săptămână.

Folosește uleiuri vegetale

Tenul tău are nevoie de umiditate pentru a rămâne elastic. Ajută-l în privința aceasta și masează zonele afectate cu uleiuri vegetale.

Uleiul de măsline și de cocos sunt două variante potrivite pentru a face acest lucru. O dată pe săptămână sau atunci când poți, timp de 10 minute masează-ți tenul cu aceste uleiuri. Vei observa schimbări la nivelul pielii. Aceasta va deveni strălucitoare și elastic.

Mască cu miere Manuka

Mierea Manuka este cunoscută pentru conținutul mare de acid benzoic benefic în eliminarea ridurilor la nivelul frunții.

Cu ajutorul unui prosop de bumbac aplică pe frunte un strat consistent de miere Manuka și las-o să acționeze timp de 10-15 minute. Clătește apoi cu apă caldă.

Hidratează-te corespunzător

Apa este foarte importantă pentru sănătatea tenului tău, dar și pentru tine. Dacă te hidratezi corect și consumi apă exact cât ai nevoie, poți preveni apariția ridurilor. Trebuie să afli întâi câtă apă trebuie să bei. Nutriționiștii spun că o persoană care are 60kg trebuie să bea în jur de 2.5l de apă zilnic.

Leave Your Comment