Totul despre coxartroză – Cum previi și tratezi coxartroza

Totul despre coxartroză – Cum previi și tratezi coxartroza

Coxartroza are o evoluţie lentă, progresivă şi ireversibilă spre spre agravare în ciuda tratamentelor cu antiinflamatoare sau antialgice, chirurgia fiind singura soluţie, care reduce durerea şi impotenta funcţională.

După un debut de obicei insidios, boala progresează timp îndelungat (15-20 de ani) în raport cu intervenţia unor factori favorizanţi: factorul individual, traumatismele, surmenajul fizic, sexul, graviditatea, profesiunea. Se descrie o evoluţie mai gravă infirmizanta la femei. Legat de profesiune, s-a demonstrat că pacienţii care muncesc până la vârste mai înaintate fac forme mai puţin dureroase şi au mobilitatea mult timp păstrată.

Coxartroza poate avea o formă predominata de impotenţă funcţională marcată, atunci când se depune ţesut osos anormal în exces. În acest caz durerile sunt mai mici, dar gradul de libertate şi deplasare al pacientului se reduce foarte mult.
În cursul evoluţiei tabloul clinic caracterizat de durere moderată, redoare de repaus, mobilitate scăzută este întretăiat de fenomene acute cu dureri intense care imobilizează bolnavul la pat. După o perioadă acută urmează o perioadă de remisiune, cu durata de la câteva luni la 1-2 ani.

CoxartrozaDeficitul funcţional se măreşte după fiecare puseu evolutiv, prin scăderea amplitutinii mişcărilor şoldului şi a posibilităţilor de deplasare. Mersul devine din ce în ce mai greu, cu un perimetru de acţiune mai scăzut. Dureri care apar determina bolnavul să ia pauze în timpul mersului din ce în ce mai des.

Caracterul intermitent al durerilor devine permanent, atât ziua cât şi noaptea. Apar contracturi musculare, poziţii vicioase, pacientul căutând în fiecare moment o poziţie în care să nu simtă durere. Bolnavul este silit să recurgă la un baston, sau la o cârjă.
În faza terminală, şoldul este anchilozat, într-o poziţie vicioasă, pacientul fiind imobilizat la pat.

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment