Supă de pui cu tăieței de casă

Supă de pui cu tăieței de casă

Supa de pui este ideală oricând, fie că ții dietă, fie dacă vrei să scapi de răceală. Noi recomandăm găina de țară, pentru că este cea mai sănătoasă.

Ingrediente:

– un pui/găină (aripi, pulpe, piept)

– o ceapă mare

– 50 g tăieței de casă

– 2 morcovi

– 1 păstârnac (mai mic)

– țelină

– un dovlecel

– pătrunjel verde

– sare și piper

Mod de preparare:

Se pune puiul/găina la fiert în 4-5 litri de apă rece (fără sare dacă îți dorești carnea mai suculentă și fragedă). Când începe să fiarbă, adună toată spuma formată deasupra. Dacă găina este mai bătrână se lasă mai mult la fiert și se verifică cu o furculiță, dacă puiul este proaspăt se fierbe aproximativ 40 minute, după care se adaugă legumele curățate întregi și se mai lasă la fiert încă 30 minute cu capac.

După ce au fiert, se scot legumele (cu care poți face salata boeuf), se strecoară supa printr-o sită, se adaugă sare și piper după gust, tăiețeii fierți separat și pătrunjelul tocat mărunt.

Poftă bună!

Tips: Carnea și legumele se pot lăsa în supă sau le puteți scoate și să faceți salata boeuf. De asemenea, se poate adăuga și boabe de mazăre.

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment