Și când vreau să zbor, zbor

Și când vreau să zbor, zbor

Și am învățat că pentru a zbura cât mai sus, ți se vor rupe întâi picioarele. Nu e ușor să ajungi să te înalți, poate că o să cazi, o să te lovești, vei simți frustrare și neputință.. Dar ce bine e atunci când reușești!

Credeai că toți te vor ajuta să te ridici, dar ești confuză.. Lipsită de nădejde, de încredere, cazi în disperare. Te gândești că încă ai mai vrea să îți iei zborul, dar nici măcar nu mai știi dacă ți-ai pronunțat marea dorință.

Și uneori te uiți în jurul tău și aștepți confirmări din partea lor.. Dar ai uitat că ei nu te vor sus? Ai uitat că ei sunt cei care te vor trage înapoi pe pământ?

Îl aștepți și pe EL, lăsându-l să plece.. Tu nu știi că el nu se mai întoarce pentru că nu te-a iubit la fel? Pentru că EL  nu a înțeles că dragostea ta te înalță chiar și atunci când renunți? Tu nu ai învățat încă nimic? Nu știi că nu toti oamenii pe care tu îi iubești, nu te vor iubi la fel? Și ei îți vor lăsa un gust mai amar decât o cafea rece neîndulcită..

Eu cand vreau sa zborExistă o vorbă pe care ar trebui să o reții și tu: Mănânci un sac de sare cu un om și tot nu-l cunoști cu adevărat. Nu vei primi niciodată înapoi tot ce oferi, dar nu uita că dacă ai făcut un bine, trebuie să-l uiți imediat. Dar dacă ți s-a făcut un bine, nu-l uita niciodată.

Și când vrei și tu să zbori, zboară!

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment