Şcoala ar trebui să fie o plăcere, nu o durere

copil

Şcoala ar trebui să fie o plăcere, nu o durere

Evit de fel să mă pronunţ pe orice subiect ce ţine de creşterea şi educarea copiilor, pentru că mai mereu mă lovesc de acelaşi “tu n-ai dreptul să vorbeşti, ca tu n-ai copii, deci nu ştii cum e”, însă de data asta simt că aş putea sublinia câteva aspecte de care, deşi sunt evidente, mulţi se pare că au uitat. Şi am decis să scriu acest articol pe marginea scandalului cu învăţătoarea din Cluj care a fost înregistrată în timpul unei ore în plină criză de isterie, conform ŞtirideCluj.

Pe scurt, pentru cei care nu ştiu povestea, un copil de clasa întâi a greşit o operaţie matematică, greşit fiind mult spus, a adăugat un “0” în faţa unui număr, lucru care nu-i invalida rezultatul, din ce-mi amintesc eu de la matematică, dar poate mă înşel. Stimabila învăţătoare a considerat de cuviinţă să răcnească din adâncul plămânilor, să umilească acel copil numind-ul în fel şi chip şi chiar să ceară clasei să-l umilească. Bun, nimic nou, am mai auzit cazuri. Ce este şi mai grav e faptul că după ce toate informaţiile au ajuns în media, unii părinţi din acea şcoală au avut o reacţie uluitoare, luându-i apărarea cadrului didactic.

Am citit şi alte păreri asemănătoare, mulţi oameni susţinând că generaţia asta de copii este una prea sensibilă şi că înainte era mult mai grav. Nimic mai adevărat, înainte era mai grav, bătaia era instrument de educaţie şi am simţit această formă de educaţie pe propria piele. În ciclul primar, dar mai ales în cel gimnazial, aveam parte de pedepse fizice periodice, palmele înroşite de indicator erau ceva banal iar perciunii ciufuliţi şi în cazul băieţilor, a primi palme în cap nu era o noutate. Dar, oameni buni, asta nu înseamnă că tratamentul de care am avut eu şi mulţi alţii parte era ceva normal! Faptul că nouă ne-au fost aplicate corecţii fizice şi verbale nu înseamnă că agresivitatea e o metodă pedagogică!

Vorbind din propria experienţă, singurele lucruri care mi-a rămas în urma acelor corecţii sunt un gust amar, când mă gândesc la anii de şcoală, şi o frică teribilă de şcoală şi cadrele didactice. Cu astfel de măsuri nu facem decât să îndepărtăm copiii de şcoală, deoarece îi facem să asocieze orele de curs şi învăţătura cu umilire, violenţă verbală şi istericale.

copil iubire scoalaSă nu credeţi că sunt împotriva exigenţei şi a severităţii, în niciun caz. Însă sunt de părere că la şcoală catalogarea ar trebui făcută utilizând notele şi calificativele, nu jigniri, iar problemele de comportament ar trebui sancţionate, după ce acestea au fost aduse la cunoştinţă părinţilor, mai ales în ciclul primar. Ar trebui să se încerce descurajarea comportamentului violent, nu demonstrarea lui în toată splendoarea.

Tupeul, confundat cu autoritatea

În schimb, părinţii preferă pseudo-autoritatea pe care şi-a impus-o respectivul cadru didactic, considerând că-i scuteşte probabil de o porţie de asprime acasă. Acesta este însă, ca în multe alte situaţii, un context în care tupeul este confundat cu autoritatea. O persoană cu autoritate impune respect, determină respectarea regulilor într-o şcoală fără a recurge la umilire şi la abuzuri, în timp ce o persoană cu tupeu se comportă exact contrar, şi încearcă să-şi exercite puterea asupra celor care nu au suficientă tărie sau maturitate să opună rezistenţă.

Ca întotdeauna, soluţia constă într-un echilibru, nimeni n-ar trebui vreodată să suporte asemenea tratament aplicat lui, cu atât mai puţin copilului său, şi ar cam trebui să începem să pricepem că educaţia nu se face cu parul sau cu ţipete. E greu să ne scuturăm de metehnele atât de bine transmise de la o generaţie la alta şi să abordăm metode pedagogice constructive, care nu ştirbesc adultul de mâine.

Pe mine mă îngrozeşte gândul că unii oameni încă mai găsesc astfel de comportamente fireşti şi mi-e frică de ideea că, dintre aceştia, unii ar putea deveni dascălul copilului meu la un moment din viitor, iar el să nu spună nimic acasă, căci la un moment dat poate ajunge să i se pară normal, aşa cum şi mie mi s-a părut cândva.

Sursă foto: wallpaperup.com

De profesie cat lover, însă în timpul liber încerc să pun punctul pe I. Consider că talentul constă în experiență și determinare. Așa că încerc în fiecare zi să imortalizez o poveste într-o imagine și într-un punct de vedere personal.

Leave Your Comment