Șampoanele – trucuri pentru un păr sănătos

Șampoanele – trucuri pentru un păr sănătos

Șampoanele sunt create pentru a îndepărta mizeria de pe scalp, cât și pentru a curăța părul, îmbogățindu-l, netezindu-l și chiar ajutându-l să se repare în mod natural fără a îndepărta prea mult din sebumul natural.

Factorul de pH este un factor important de care trebuie să ținem cont atunci când ne alegem șamponul. Majoritatea șampoanelor sunt cu un pH între 5 și 7, adică ele tind spre a fi acide, iar cele medicale au un pH cam de 7.3, acestea fiind neutre, adică nici acide, nici bazice. Sebumul scalpului are un facot pH între 4,5 și 5,5 care este ușor acid. Bacteria nu poate supraviețui în acest pH, așa că este foarte important să menții acest strat protector pentru a avea pielea, scalpul și părul în condiții optime.

Pe majoritatea șampoanelor este trecut pH neutru, deoarece acesta este la același nivel de aciditate precum sebumul, deci poate fi folosit cu încredere. Persoanele cu părul fragil, permanentat sau vopsit sunt sfătuite să folosească un astfel de șampon, însă pentru părul normal, puternic, pH-ul neutru nu este necesar, șamponarea fiind urmată de balsam.

sampoanePentru o șamponare corectă este indicat ca înainte să te umezești, să-ți periezi părul pentru a îndepărta mizeria și pielea moartă și pentru a scăpa de încâlcituri. Apa nu trebuie să fie decât călduță, pentru că cea caldă ar putea crea disconfort. Niciodată nu-ți masa scalpul cu unghiile, ci cu buricele degetelor și acordă atenție sporită liniei părului. După șamponare clătește bine până apa rămâne curată.

Balsamul pe care-l folosești este recomandat să fie din aceeași gamă cu șamponul, pentru că balsamul continuă acțiunea șamponului. Acesta se aplică pe întreaga lungime a firului de păr, pe când măștile sau tratamentele pentru păr, se aplică doar pentru vârfuri.

În articolele următoare vă voi povesti despre diferitele tratamente pentru păr și măștile atât de iubite de hairstiliști.

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment