Salata grecească: tzatiki

tzatiki

Cum se prepară tzatiki

Preparatele culinare greceşti fac parte din cele mai vechi, savuroase şi îndrăgite bucătării din Europa. Legumele, uleiul de măsline şi condimentele mediteraneene sunt nelipsite atunci când vrem să preparăm o mâncare tradiţională grecească. Tzatiki este printre primele lucruri care ne vine în minte atunci când spunem Grecia.
Salata grecească tzatiki ne aduce aminte de zilele de vară, de concediu şi de mare. Este răcoritoare, săţioasă şi reuşeşte să ne gâdile papilele gustative cu savoarea sa. Dacă eşti îndrăgostit de Grecia şi vrei să ai o parte din ea la tine acasa, învaţă şi tu cum să prepari singur acasă tzatiki. Reţeta pentru această salată grecească este extrem de uşoară şi nu ai nevoie decât de câteva ingrediente, şi anume:

tzatiki Ingrediente tzatiki:

– 400-500 grame Iaurt grecesc, sau orice fel de iaurt sau smântână cât mai grasă, adică cu un conţinut de 8- 10% sau chiar 12% grăsime.

Sfat: cel de capră este mai bun, deoarece contează mai mult consistenţa decât procentul de grăsime. Acesta trebuie să fie cât mai solid şi cremos, astfel înât atunci când adaugi restul de ingrediente, salată să nu se transform într-un sos apos.

– 1, 2 castraveţi fabio, după preferinţe
– 2 căţei de usturoi, după gust, dacă îl vreţi mai tare, mai adăugaţi unul
– 1 legătură de mărar
– Sare
– Piper
– 2,3 linguri de ulei de măsline

Mod de preparare:

Castreveţii se iau, se spală şi se curăţă de coaja lor tare. Îi daţi pe răzătoarea mare sau îi tocaţi mărunt cu ajutorul unui cuţit. Pentru a nu „inunda” salata cu apa care se lasă din castraveţi, îi soarceţi bine în pumn înainte de a-i folosi în salată.
Sfat: pentru a evita ca salata grecească să nu aibă prea multă zeamă de la castraveţi, înainte de a-i da pe răzătoare sau să îi tocaţi, puteţi să tăiaţi şi curătaţi interiorul, acolo unde se află seminţele.

După ce aţi terminat cu castraveţii, se ia usturoiul, se curăţă, se stoarce sau toacă mărunt şi se pune peste castraveţii deja pregătiţi pentru a se mixa gusturile între ele.

Iaurtul se pune într-un bol, se adaugă sarea, puţin piper şi se pregăteşte mărarul. Acesta se spală, se toacă mărunt şi se mestecă uşor cu iaurtul. Ulterior, adăugaţi peste iaurt castraveţii cu usturoiul, uleiul de măsline şi se amestecă foarte uşor, pentru a nu strivi şi mai mult castraveţii.

Şi uite cât de simplu a fost să pregătiţi delicioasa salată grecească, tzatiki. Nu-i aşa că este simplu? Puteţi să o serviţi cu pâine prăjită, opţional înmuiată în ulei cald de măsline, sau alături de preparate din carne la grătar.

Sursă foto: www.wallpaperup.com
Avatar

Salut! Ciao! Konnichiwa! Mă numesc Ana şi vin dintr-o generaţie îndrăgostită de cultura asiatică, Din păcate, eu şi matematica nu am format o echipă bună. A simţit ea că mai bine mă potriveam literaturii. A intuit bine...dar mai mult m-au atras limbile straine. Aşa că am făcut o pasiune pentru culturi diferite şi limbile lor. Îmi place să ascult oamenii şi să învăţ din greşelile lor. Consider că nu banii contează, ci experienţele acumulate. Iau viaţa ca pe o comedie şi îmi doresc să îmi păstrez sufletul mereu tânăr.

Leave Your Comment