Salata de Crăciun de la Fifteen de Jamie Oliver

Salata de Crăciun de la Fifteen de Jamie Oliver

Salata este una tradițională la nivel internațional, dar asta nu ne împiedică pe noi, românii să o consumăm mai des. Recunosc, mi s-a părut o combinație ciudată de salată, dar mi-a plăcut de la prima înghițitură.

Ingrediente pentru 4 porții:

– 4 bulgări de brânză mozzarella a câte 100 g

– sare și piper

– o lămâie

– 4 mandarine, curățate și tăiate felii de 0,5 cm

– 2 mâini de frunze rucola, spălate și scurse

– salată treviso cu frunzele rupte bucăți mari, spălate și scurse

– o legătură mică de mentă proaspătă

– sos de lămâie și ulei

– 4 felii de prosciutto afumat

– o mână mică de parmezan ras

– oțet balsamic

Mod de preparare:

Luați 4 farfurii și puneți în fiecare câte un bulgăr de mozzarella, rupt în bucăți. Presărați sare și piper, radeți peste niște coajă de lămâie. Aranjați feliile de mandarine peste brânza mozzarella (câte o mandarină pentru fiecare farfurie).

Într-un castron, amestecați frunzele de rucola, treviso și mentă cu puțin sos, păstrând câteva frunze de mentă pentru decor.

Întindeți o felie de prosciutto pe un tocător și înfășurați în ea un sfert din frunzele cu sos.

Pachețelul se așează pe o farfurie, peste feliile de mandarine. Se presară salata cu parmezan ras și frunze de mentă, apoi se stropește cu puțin oțet balsamic. Se servește imediat.

Poftă bună!

Sursa: Jamie Oliver Cum să devii un bucătar mai bun

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment