Rimelul poate fi periculos

rimelul

Cât de periculos poate fi rimelul pentru sănătatea ochilor

Rimelul este unul dintre cele mai obişnuite produse cosmetice pe care noi, femeile, îl folosim constant în machiajul de zi cu zi. Indispensabil atunci când vrem să oferim ochilor noştri un efect de mărire şi o privire mai cuceritoare, îl aplicăm zilnic, pe o perioadă îndelungată, uitând că trebuie să fim mai precaute atunci când avem de-a face cu zona ochilor. Poate că nu ştiai, dar rimelul devine un pericol pentru sănătatea ochilor, dacă nu ţii cont de anumite reguli. Iată câteva lucruri de care trebuie neapărat să ţii cont atunci când foloseşti rimelul, pentru a nu ajunge în situaţia de a merge la un medic specialist.
rimelul, mascara

Termenul de valabilitate pentru rimel

Cel mai important lucru, pe care trebuie să-l înţelegi când vine vorba de rimelul tău preferat, este respectarea termenului de valabilitate. Fiecare produs de make-up are propriul său termen de expirare, o perioadă limită până când este în regulă să foloseşţi acel produs. El nu trebuie ignorat, aşa cum nu ignori nici termenele unui preparat alimentar. El există cu un scop, şi scopul acela este siguranţa ta. Chiar dacă tubul de mascara încă mai conţine rimel şi nu pare uscat, dacă nu vrei ochi umflaţi şi iritaţi, aruncă-l şi cumpără-ţi unul nou.
Rimelul are în general un termen de valabilitate de trei luni. Dacă nu obişnuieşti să îl aplici zilnic, şi nu îţi vine să-l arunci după trei luni de zile pentru că este încă pe jumătate plin, mai bine data viitoare îţi cumperi un tub de mascara mai mic. De asemenea, cea mai mare greşeală pe care poţi să o faci, este să „readuci” la viaţă rimelul deja uscat. Un tub uscat şi expirat, este o sursă sigură de microbi şi bacterii. Folosirea acestuia îţi poate provoca o infecţie problematică.

rimelulMediul

Rimelul este printre produsele de make-up care expiră cel mai repede, din cauza mediului în care stă. În general, femeile păstrează rimelul în baie, unde mediul este de multe ori umed. Tubul închis şi umezeală sunt cauzele principale pentru apariţia şi înmulţirea microorganismelor nocive. În urma unor cercetări, oamenii de ştiinţă au descoperit că după trei luni de la deschiderea tubului, în compoziţia rimelului se găsesc bacterii producătoare de infecţii supurative.
În plus, rimelul mai poate fi contaminat cu bacterii venite din mediul înconjurător, de fiecare dată când periuţa este scoasă din tub. De multe ori avem obiceiul să pompăm periuţă în tub pentru a ne asigura că luăm destul rimel. Însă, prin acest lucru nu facem nimic altceva decât să băgăm aer în tub, iar odată cu acesta şi praful cu microorganismele lui periculoase, care se pot transforma în stafilococi.

Periuţa

Atunci când aplicăm rimelul, trebuie să avem mare grijă la cum mânuim periuţa. Aşadar, vă sfătuiesc să nu încercaţi să vă machiaţi în timp ce mergeţi cu maşina. Perii tari şi asprii pot atinge, zgâria şi răni globul ocular. Leziunile globului ocular pot fi foarte periculoase, iar dacă nu suntem atente, putem chiar să riscăm pierderea vederii. În plus, din cauza periuţei putem dezvolta la nivelul ochiului ciuperci şi ulceraţii neplăcute.
Asemenea periuţei de dinţi sau lenjeriei de corp, rimelul sau oricare alt produs de make-up nu trebuie împrumutat. Conjunctivita, cea mai răspândită infecţie la nivelul ochiului, este numai un exemplu de afecţiune pe care o poţi dezvolta dacă alegi să foloseşti rimelul altei persoane. Fiecare dintre noi avem bacterii sau microbi prinşi de gene, care mai apoi sunt transmise pe periuţă. Pe noi poate că nu ne mai afectează, dar poate favoriza dezvoltarea şi răspândirea unei boli la altă persoană.

Aplicarea rimelului

Rimelul, chiar şi în zilele noastre, conţine substanţe sau minerale dăunătoare organismului sau pielii noastre, chiar dacă unele firme au început să producă mascara cu proteine sau substanţe protective pentru genele noastre. Cu toate acestea, încă se găsesc rimeluri cu mercur şi parabeni, toxice pielii noastre care pot provoca alergii grave. De asemenea, rimelul usucă pielea şi subţiază genele. Folosit prea des, slăbeşte firul de păr, îl îngreunează, iar genele tale vor ajuge să cadă.
De asemenea, trebuie să ţii cont atunci când foloseşti rimelul pe gene, să nu aplici strat după strat. Genele prea încărcate vor fi demachiate mai greu. Riscăm să le rupem prin mişcările prea bruşte şi nu atât de blânde.

În concluzie, ai grijă de ochii tăi şi de genele tale. Ei sunt cei mai vulnerabili, iar aplicare zilnică şi exagerată a rimelului poate dăuna frumuseţii şi sănătăţii acestora. Nu uita să ţii cont de termenul de valabilitate şi machiază-te cu grijă.

Sursă foto: www.wallpaperup.com

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment