Reţete rapide cu humus

humus, pasta de humus

Ce poţi servi alături de humus

Când nu mai ai nicio idee de mâncare, o porţie de humus nu sună niciodată rău. Preferată de mai toată lumea, în special de vegetarieni, această pastă, specifică Orientului Mijlociu, este soluţia perfectă pentru masa de prânz şi nu numai. În mai puţin de o oră poţi să-ţi prepari simplu şi rapid o gustare extrem de hrănitoare, bogată în fibre şi minerale. Iată câteva reţete variate cu humus, pe care poţi să le serveşti ţie şi celor dragi.

„Pizza” orientală cu humus

O idee interesantă pentru tine şi prietenii tăi este să prepari o pizza pe bază de lipie şi humus. Pentru a pregăti o aşa gustare ai nevoie să prepari în primul rând pasta de humus. Pentru asta ai nevoie de:

humus, pasta de humus

Ingrediente humus

– 450 de grame de năut fiert (fie cumpărat din magazin sub formă de conserve, fie îl pregăteşti singură acasă. Tot ce trebuie să faci este să-l laşi peste noapte să se înmoaie în apă, schimbată de două ori, după care îl fierbi pentru aproximativ o oră)

– 1-2 căţei de usturoi zdrobit
– 200 de grame tahini (pasta de susan)
– 2 linguri de zeamă de lămâie
– U jumătate de linguriţă de sare, o jumătate de piper şi încă o jumătate de chimion măcinat
– 2-3 linguri de ulei de măsline

Restul de ingrediente pentru „pizza”

– lipii proaspete (cantitate de humus pentru cel puţin 4 lipii)
-70-80 grame brânză telemea îmbucăţălită
-mărar
– rucola (cantitate după gustul fiecăruia)
-150 grame seminţe de rodii
– o ceapă roşie tăiată felii fine

Mod de preparare
Într-un bol se amestecă bine ingredinetele pentru humus cu ajutorul unui robot până se formează o pastă. Atenţie însă să foloseşti numai jumătate de cantitatea de zeamă de lămâie, chimion şi usturoi, pentru că restul îl vei folosi la altceva. Dacă este nevoie, poţi adăuga puţină apă.
Pregăteşte lipiile: încălzeşte-le într-o tigaie sau în cuptor dupa care unge-le cu pasta de humus. Deasupra, împrăştie brânza, pfesară mărarul şi câte puţin din rucola, seminţele de rodii şi ceapă.
Într-un alt bol pregăteşte şi o salată. Din restul ingredientelor păstrate, amestecă rucola cu seminţele de rodii şi ceapa. Peste, picură puţin ulei de măsline cu zeama de lămâie şi sucul de rodii rămas. Salata o serveşti alături de pizza cu humus.

Humus cu sfeclă roşie

Pentru această reţetă, ai nevoie de: pasta de humus, lipii integrale, o sfeclă roşie crudă, puţină zeamă de lămâie, o lingură de ulei de măsline extra-virgin, puţin piper, sare de mare şi pătrunjel.

Modul de preparare pentru humus ţi-am explicat anterior în acest articol. Pentru o culoare şi un gust deosebit, peste pastă mai poţi adăuga seminţe de floarea soarelui, puţin prăjite, peste care presari puţin praf de paprika.
Într-un bol se adaugă sfecla roşie, tăiată felii mai grosuţe. Se asezonează cu puţin piper, sare şi ulei de măsline extra-virgin. La sfârşit se adaugă zeama de lămâie şi pătrunjelul tocat mărunt. Salata se serveşte alături de pasta de humus şi lipii tăiate în fâşii late.

„Bruschete” cu humus

Chiar dacă bruschetele sunt de origine italiană, cine spune că nu ar face o combinaţie delicioasă împreună cu pasta de humus?
Rumeneşte rondelele de pâine şi taie un căţel de usturoi pentru unge cu acesta feliile de baghetă prăjită. Înainte de a pune ingredientele bine cunoscute pentru bruschete, unge fiecare felie cu pastă de humus. După care adaugă cubuleţele de roşii decojite şi asezonează bruschetele cu puţină sare, piper şi desigur busuioc.

Sursă foto: www.pixabay.com

De profesie cat lover, însă în timpul liber încerc să pun punctul pe I. Consider că talentul constă în experiență și determinare. Așa că încerc în fiecare zi să imortalizez o poveste într-o imagine și într-un punct de vedere personal.

Leave Your Comment