Rețetă de cartofi prăjiți ca la fast-food

Trebuie să recunoști că nimic nu se compară cu acei cartofi prăjiți de la fast-food, chiar dacă știi că sunt prăjiți în tone de ulei și că uneori nu conțin niciun gram de cartof adevărat.

Dar ce spui dacă îți oferim o rețetă mai sănătoasă, dar la fel de gustoasă, pe care ți-o poți face acasă de fiecare dată când ai chef?

Deliciul cartofilor de la fast-food constă în acea crustă crocantă și miezul moale ca un piure. Dar cum obții asta?

În primul rând, ai nevoie de patru cartofi (soiul îl alegi în funcție de preferințe), 60 grame de zahăr, o lingură de glucoză lichidă și friteuză.

cartofi-prajiti-ca-la-fast-foodCum pregătești cartofii prăjiți ca la fast-food?

Întâi cureți cartofii și îi tai pe un tocător pe lung și cât mai subțiri. Lasă-i în apă rece timp de cinci minute pentru a elimina amidonul în exces, scurge-i și pune-i într-un vas cu apă fiartă, în care ai dizolvat înainte zahărul și glucoza lichidă. Trebuie să lași cartofii în acest amestesc pentru zece minute.

Următorul pas este să-i scurgi și să-i pui într-un vas acoperit cu șervețele de hârtie, pe care trebuie să-l bagi apoi în congelator timp de 20 minute.

Între timp, încălzește friteuza. Dacă vrei să obții aceiași cartofi ca la fast-food, trebuie să-i prăjești în două etape: în prima, îi prăjești două minute, apoi îi scoți și îi lași la răcit 5-10 minute. În a doua etapă, îi mai prăjești o dată, timp de 5-7 minute până când devin aurii. Scoate-i pe șervețele de hârtie pentru a absoarbe uleiul în exces, condimentează-i cu sare și alte condimente preferate.

TIPS: Nu uita că prin prăjire, cartofii devin o adevărată bombă calorică, însă dacă nu te poți despărți de gustul cartofilor prăjiți, măcar optează pentru o rețetă mai sănătoasă, pregătită chiar la tine în bucătărie. Nu combina niciodată cartofii cu carnea, ci cu salate. Consumă cel mult 100 grame de cartofi prăjiți, o dată pe săptămână. Mai mult nu ai voie.

Cosmina Tudosă

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment