Războiul sexelor – Femei disperate după senzația de pericol

Războiul sexelor – Femei disperate după senzația de pericol

Sunt femeie. Și da, recunosc, uneori simt nevoia de pericol, în oricare formă ar fi el. Acum mă întreb câți dintre voi aveți curaj să recunoașteți că măcar o dată în viață vi s-a urât cu binele și ați simțit nevoia de puțină adrenalină? Și spun câți în loc de câte pentru că și bărbații intră în aceeași categorie.

Înșelăm în aceeași măsură, femei și bărbați, având motive diferite, dar la final ne leagă prostia. Prostia, pentru că nu suntem în stare să vedem lucrurile în profunzimea lor, pentru că suntem superficiali și ieftini, pentru că ne considerăm atotputernici, pentru că ambalajul vinde mai mult decât conținutul unui produs.

Există o absurditate pe care toate femeile au o plăcere deosebită să o facă: să-și schimbe bărbatul. Acum eu spun așa, dacă noi, femeile, ne-am îndrăgostit de EL, nu se presupune că odată schimbat nu va mai fi EL? Și atunci, nu ajungem noi, cele slabe de înger să călcăm pe bec, spunând că „Nu mai ești cel pe care l-am cunoscut”? Poate că fiecare femeie visează la povestea ideală din basmele cu prinți și prințese, dar cred că ar trebui să avem puțin sânge rece și să recunoaștem că nu asta ne-ar face fericite. Ne place singuranța, dar în aceeași măsură avem nevoie de incertitudine, ne dorim bărbați frumoși, dar în același timp devenim geloase și posesive, visăm la bărbați puternici, dar ne gâdilă sufletul și un bărbat sensibil. Ei bine, dacă eu, femeie, am ajuns să fiu conștientă de atâtea lucruri, cum ar putea bieții bărbați să ne mai înțeleagă?

Razboiul dintre barbati si femeiDiferența majoră dintre un bărbat și o femeie este că femeia, de regulă, nu este în stare să-și satisfacă pofta de pericol fără să se îndrăgostească și totuși dacă are capacitatea de a-și ține în frâu astfel de sentimente, va dezvolta altele, precum posesivitatea și o mare doză de egoism.

Probabil că o doză de mister pentru ambii parteneri este cheia succesului, până atunci încercați să nu mai faceți pe martirii și să vă schimbați partenerii. Oamenii nu se schimbă, iar dacă asta vă doriți să nu vă mirați că la final veți fi plictisiți de rezultat.

Dacă ți-a plăcut acest articol, te aștept să ne împrietenim și pe Facebook. Click aici.

Cosmina Tudosă

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment