Prietenii toxici – Cine sunt și de ce ar trebui să-i elimini din viața ta

Prietenii toxici – Cine sunt și de ce ar trebui să-i elimini din viața ta

Se spune că rudele nu ți le poți alege, dar prietenii, da. Prietenii pot fi absolut minunați uneori, însă într-un anumit context se pot transforma în prieteni nocivi. Să începi o relație de prietenie nu este foarte greu, dar să o menții în sensul ei adevărat poate fi o adevărată aventură!

Persoanele care ne înconjoară ne pot ridica, ne pot face să ne simțim mai puternici, dar în aceeași măsură ne pot dărâma, cu atât mai mult dacă luăm în calcul societatea în care trăim, unde competivitatea își spune cuvântul.

Iată care sunt prietenii de care ar trebui să te ferești:

1. Prietenia competitivă: nu este nimic rău într-o competiție amicală, dar atunci când lucrurile capătă un alt sens, relația de prietenie ar trebui să ia sfârșit. Un prieten adevărat se va bucura întotdeauna de realizările tale și nu va ține o evidență a reușitelor și eșecurile fiecăruia. Acest tip de prieten va încerca întotdeauna să aibă o mașină mai bună decât a ta, o iubită/un iubit mai frumos, haine mai scumpe, un job mai bun și exemplele pot continua.

2. Prietenia negativistă: să ai în jurul tău prieteni negativiști te poate influența într-un mod nu tocmai sănătos. O astfel de relație de prietenie se poate transforma într-o continuă terapie, în care doar tu vei fi psihologul. De fiecare dată când vei fi entuziast sau îi vei împărtăși vești bune te va contracara cu informații negative.

3. Prietenul care te bârfește: prietenia adevărată presupune statutul de confident și cu cât relația de prietenie este mai veche, cu atât sunt mai multe secrete la mijloc. Dacă lucrurile pe care le-ai împărtășit ajung și la urechile altora, ar fi cazul să îți cauți un alt prieten.

4. Prietenul invidios: face parte oarecum din categoria celor competitivi, însă uneori astfel de oameni nu sunt capabili nici măcar să intre într-o competiție cu tine. Vor arunca cuvinte urâte asupra ta, realizările tale vor fi puse întotdeauna pe seama unui compromis (pentru că el/ea doar așa ar reuși).

Prieteni falsiCând trebuie să renunți la prietenii toxici din viața ta? Când vor încerca să te pună într-o lumină proastă în fața altora, când își încalcă promisiunile, când te caută doar dacă are nevoie de tine, când devine invidios pe relația ta cu partenerul sau pur și simplu când simți că nu sunteți pe aceeași lungime de undă.

Uneori singurătatea poate fi mai prielnică decât niște prieteni falși! Tu ai prieteni toxici în viața ta?

Dacă ți-a plăcut acest articol, te aștept să ne împrietenim și pe Facebook. Click aici.

Cosmina Tudosă

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment