Poți mânca înainte să mergi la sală?

Sportul este foarte benefic pentru noi și organismul nostru. De aceea, majoritatea alegem sala de sport pentru a scăpa de toxine, de kilogramele în plus, dar și de energiile negative. Indiferent de cât de multe ore ai petrecut în sala de sport, tot mai sunt lucruri pe care încă nu le-ai aflat. Oare știi dacă poți mânca înainte să mergi la sală?

Cu instructor sau fără instructor, atunci când te apuci de sală, trebuie să ai un program bine structurat și să fii bine informat. Pe internet găsesești o sumedenie de exerciții, programe, sfaturi și informații necesare și bune pentru oricine are de gând să meargă la sala de sport.

Este sigur să mănânci înainte de a merge la sală?

Această întrebare o auzi cel mai des în sală. Oamenii care ajung acolo, mai ales începătorii, vor să afle și să fie siguri că fac ceea ce trebuie. Așa că se întreabă când este mai bine să mănânci. Înainte sau după activitatea fizică?

Vei observa că majoritatea instructorilor îți vor spune că nu este recomandat să mănânci înainte de sală sau înainte de orice altă activitate fizică. Asta nu înseamnă că trebuie să mergi cu stomacul gol. Totuși ai nevoie de energie pentru a putea desfășura activitățile pe care ți le-ai propus.

Desigur că poți merge la sală după ce ai mâncat, însă vei observa cât de greu îți va fi, indiferent de activitatea pe care o alegi. Pentru că situația este aceeași și dacă faci fitness și dacă alegi zumba sau aerobic.

Încearcă să-ți iei masa înainte cu 2-3 ore de ora la care vei fi în sala de sport. Ideea este să nu mănânci chiar înainte de a face sport. Alege mese ușoare, pe bază de legume și proteine.

Când este recomandat să mănânci, înainte de sală sau după?

Pentru că suntem diferiți, fiecare obișnuim să ne formăm propriul program de masă. Așa se poate întâmpla și când introducem în viața noastră sportul. Există persoane care și-au format un stil de viață și aleg să mănânce înainte de sală pentru că așa li s-a obișnuit organismul. Asta nu înseamnă că ei mănâncă burgeri, cartofi prăjiți și sucuri carbogazoase. Exact cum am menționat mai sus, înainte cu 2-3 ore de sală mănâncă o friptură , o supă sau o salată.

Dacă vei mânca înainte de sală cu 2-3 ore, stomacul are timp să facă digestia și astfel nu îți va îngreuna activitatea fizică pe care ai de gând să o faci.

Specialiștii te vor îndruma să mănânci după sală. Atunci corpul este pregătit să primească nutrienții portiviți, dar și proteinele care te vor ajuta în procesul de a câștiga masa musculară. După o oră de sport și pofta de mâncare va fi mai mare.

Hidratarea în timpul orelor de sport

Pe lângă mâncare, apa este foarte importantă. Atât înainte și după, cât și în timpul sportului. Trebuie consumată des cu înghițituri mici pentru a evita riscul de a-ți umple stomacul și de a avea parte de exact același efect pe care îl ai atunci când mănânci înainte de sală.

Este foarte important să te hidratezi. Pentru că timpul activității fizice, indiferent de natura ei, pierzi lichide și nutrienți, trebuie să ai sticla cu apă lângă tine la sală.

Leave Your Comment