Pagini de jurnal

Pagini de jurnal

Azi este ziua mea de lectură. Îmi citesc propriul jurnal al vieţii, răsfoiesc paginile, le dau înapoi, înainte, rămân asupra pasajelor importante din viaţa mea, le ignor pe cele mai puţin plăcute, dar venerez fiecare cuvânt în parte. Sunt cuvintele mele, fac parte din mine, m-au format să fiu femeia de azi. Şi sunt abia la primul capitol!

Iubesc primele pagini, iubesc imaginea mamei mele şi îl venerez pe EL – cel mai important bărbat din viaţa mea. Sunt primele pagini dintr-un jurnal cu deznodământ necunoscut, dar ce mai contează ce va fi dacă mă captivează încă de la început chipul ei?

Trec de primele pagini şi mă intrigă tot ce citesc. Parcă nu aş fi eu. Şi reiau aceleaşi fragmente şterse de timp, le citesc cu voce tare, încerc să-mi dau seama ce gândeam atunci, dar observ cât de apăsat le-am scris. Litere atât de apăsate pe foi îngălbenite, încât sunt sigură că nu vor dispărea niciodată. Da, cuvintele sunt degeaba, dar felul cum sunt scrise arată cine şi ce eram eu atunci.

Astăzi, poate că am şters cuvintele urâte, le-am acoperit, dar urma lor nu va dispărea niciodată.

JurnalAcum vă scriu vouă, uneori îmi face bine. V-aţi întrebat vreodată cum ar arăta propriul vostru jurnal? Cu bune, cu rele, cu toate intimităţile voastre? Nu-i aşa că cel mai bun roman nu este unul drept? Nu-l face memorabil întâmplările scrise apăsat?

În jurnalul meu am cele mai frumoase povești de dragoste, intense, am prieteni care m-au învăţat să fac diferenţa dintre prieten şi om invidios.

În jurnalul meu, simt dragostea nemărginită a mamei mele, citesc lacrimi, sensibilitate, uneori frustrare, alteori mândrie.

Jurnalul meu este complex şi abia a început. Al tău cum e?

Cosmina Tudosă

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment