Orice ar fi, ne spunem adevărul. Regula care mi-a pus inelul pe deget

Cosmina Kovacs

Până să-l cunosc pe EL, de un singur lucru mi-era teamă. Nu cunoșteam niciun cuplu cu adevărat fericit. Nu cunosc nici acum, ce-i drept. Cumva, mi-era teamă că fericirea asta o găsești numai în cărți. Sau în filme. Sau doar în visele noastre. Sau nicăieri. M-am înșelat.

Există fericire, dar nu se obține ușor!

Dar de ce? De ce sunt atâția oameni singuri sau în relații nepotrivite? Pentru că fericirea are nevoie de sinceritate, atenție și asumare. E simplu, nu? Cu toții facem asta și cu toate astea suntem niște victime. Parcă nimeni nu înțelege, nimeni nu ascultă, parcă nu există compatibilitatea aia din filme. Parcă e ceva greșit cu lumea asta. Sau poate greșești chiar tu? Atâtea minți, tot atâtea posibilități.
Când l-am cunoscut pe bărbată-miu mi-am spus “S**it, EL e!“. N-a scos două vorbe și-am știut. Am știut că am două variante: TOTUL sau NIMIC. Și am ales totul.
Vezi tu, acum urmează întrebarea “ce înseamnă totul“? Cum faci să ai totul? E simplu, doar că nu te-ai gândit până acum la asta. Să spunem că totul înseamnă omul lângă care o să trăiești tot restul vieții, iar nimic este o pierdere de timp și energie. Și ți le explic pe fiecare în parte:

1. Cunoști pe cineva și vrei să ai totul cu acea ființă. Vrei, dar cum faci ca să ai totul?

Poți să pierzi un om dacă îl minți? Da. Poți să compari încrederea cu sticla. În momentul în care ai spart-o, nu va mai fi niciodată la fel. Așa că fă un efort și nu-l minți. Începe cu tine însuți. Primul pas este să recunoști ce vrei cu adevărat de la omul acela. Dacă îți dorești să nu-ți pierzi timpul, atunci ce altă alternativă ai, dacă nu să fii sincer? De ce să nu ai libertatea de a-i spune când ți-e teamă de ceva? De ce să nu ai libertatea de a-i spune când te face fericit/ă? De ce să nu ai libertatea să-i ceri confirmări când ai nevoie sau să i le oferi când ți le cere? Adevăr. Asumare.

Poți să pierzi un om dacă nu-i spui sau arăți că îl apreciezi? Da, poți. Nu o faci tu, o face altcineva.

Poți să pierzi un om dacă nu îi dai forță atunci când are nevoie? Da, poți. Se găsește întotdeauna un umăr pe care să plângă. Altul decât al tău.

Poți să pierzi un om dacă nu-i acorzi toată atenția ta? Da, poți. Pe omul de lângă tine trebuie să-l cunoști milimetru cu milimetru, altfel apar conflictele. E ca un labirint, știi? Dacă nu-i cunoști toate drumurile și ieșirile, ai probleme. Te blochezi, rămâi în urmă, o iei pe alt drum sau pur și simplu nu mai ieși niciodată. Și ca să cunoști omul de lângă tine trebuie să-i acorzi toată atenția ta. Să știi și să accepți tot ce are el. Și bune și rele.

2. Cunoști pe cineva și îți spui “Dacă ar avea/ ar fi/ ar face…, ar fi perfect”

E perfect, dar parcă lipsește ceva. De fiecare dată când există un “dar”, tu știi deja că relația aceea este “nimic” și cu toate astea, încerci. Îți dai instinctul la o parte și te gândești că cine știe… poate ți se pare! Nu ți se pare. Mai devreme sau mai târziu, acel “ceva” care lipsește o să devină din ce în ce mai apăsător… În cele din urmă, renunți.

Vezi tu, acum gândește-te ce s-ar întâmpla dacă ai lua regula asta în serios “Orice ar fi, ne spunem adevărul” și/sau “Orice ar fi, accept adevărul”. Îți întâlnești jumătatea. Ești sincer/ă cu tine însuți, apoi ești și față de celălalt. N-ai cum să pierzi în ecuația asta. Dacă e cine trebuie nu va fi deranjat de “adevărul” tău. Și nici tu de al lui.

Întâlnești o persoană care, de fapt, te va face să-ți pierzi timpul, îi spui ce crezi tu că îi lipsește (lucrul ăla care crezi că te deranjează/îi lipsește, dar nu vrei/poți să-i spui) și vezi ce are de spus în privința asta. Poate e dispus să îți ofere ceea ce îi ceri sau poate că nu. Și ai scurtat povestea. Adică punct și timp să întâlnești persoana potrivită. Dar e greu, nu?

Când eu și omul meu am hotărât să fim împreună, am spus așa:
– Ce bine ar fi dacă oamenii ar avea curaj să-și spună adevărul!
Iar el a spus:
– Atunci, hai să facem noi doi așa! Orice ar fi, ne spunem adevărul.

Și așa a fost în fiecare zi de atunci. I-am spus adevărul atunci când mă deranjau șosetele din mijlocul camerei, mi-a spus adevărul când nu i-a plăcut supa mea. Și am râs amândoi de fiecare dată. “Hahaha! Ce regulă mișto și tâmpită avem!“.

Sunt exemple banale, dar imaginează-ți ce rezultate are regula asta atunci când ți-e teamă de ceva sau atunci când vrei să-i ceri ceva. Imaginează-ți cum e să-l faci pe celălalt să râdă și în același timp să țină cont de ceea ce-i spui. Și va ține cont, cu siguranță. Pentru că regula asta funcționează cu o singură condiție: Să-ți asumi că sinceritatea nu e un fleac și dacă omul de lângă tine își face curaj să-ți spună adevăruri inconfortabile, înseamnă că-i pasă.

Arăți cu degetul către regula asta și îl faci să râdă. E ca și cum îl anunți că urmează “discuția” și ar fi bine să-ți acorde toată atenția.

Regula casei

Așa că… treaba cu inelul nu se face fără adevăr.

Cu drag,
Doamna Kovács