Ne mai epilăm și noi?

epilam

Fetelor, ne mai epilăm și noi?

Nimic nu mi se pare mai respingător decât niște brațe delicate de femeie, dar.. cu păr! Sau niște picioare frumos tonifiate, dar cu fire rebele care înțeapă la atingere! De zona intimă mai are rost să comentez? Nu. De trei ori, NU!

Sunt femeie și știu un lucru: părul e mișto! E mișto la bărbați pentru că e un semn de testosteron (iar nouă ne place testosteronul), dar la femei lucrurile se complică. Femeile trebuie să rămână femei și punct!

Zilele trecute am fost la o bancă oarecare să fac niște operațiuni. Întotdeauna mi-au plăcut femeile din front-office. Sunt tot timpul pe tocuri, poartă fuste, au manichiura făcută. Că sunt reguli impuse sau nu, treaba asta mi se pare cool. Dar să-și ridice mânecile de la cămașa aia călcată la dungă și să dau cu ochii de un păr atât de des și negru? Zău așa, fetelor! Nu vă gândiți că poate ați putea impresiona un zeu de Dorobanți cu mulți bani? Zic și eu!

Gata cu sarcasmul.

epilam
Sursă: Pixabay.com

Haideți să vedem de ce e bine să apelăm la epilarea definitivă:

  1. Nu mai există riscul să apară foliculita. Foliculita este o iritație care apare în urma epilării cu aparatul, lama de ras sau chiar și cu ceară. Se întâmplă asta pentru că de multe ori, firele nu se smulg, ci se rup, apoi cresc în piele. Pe lângă faptul că este inestetică (sunt ca niște pustule), foliculita poate deveni periculoasă pentru sănătatea ta.
  2. Dispar iritațiile: dacă ai o piele sensibilă, știi și tu cât de urâte sunt iritațiile după epilarea cu ceară sau cu aparatul. Și parcă n-ai vrea ca atunci când vrei să stai la plajă sau când te dezbracă iubitul tău să ți se vadă acele puncte mici și roșii, nu?
  3. Nu trebuie să mai aștepți să-ți crească firele de păr. Dacă epilarea cu ceară nu ar fi atât de dureroasă și dificilă, probabil că nu aș fi încercat niciodată epilarea definitivă. Probabil că știți și voi că pentru a vă epila cu ceară trebuie să așteptați cel puțin o săptămână până să vă faceți programarea la salon. Și până atunci, ce faceți cu epilatul inghinal? Îl țineți pe iubit out of game?

Epilarea definitivă nu e un lux pe care îl găsiți numai în București. Există saloane de epilare definitivă în Brașov, în Iași, chiar și în Vaslui (pe cuvânt că am dat search pe Google și am verificat)! Așa că fetelor, zic să ne epilăm și noi pentru că merită toți banii! Pentru bunăstarea voastră psihică și pentru timpul economisit!

Cu drag,

Cosmina 🙂

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment