N-ai cum să nu-l iubești când:

il iubesti

Sunt lucruri mici care contează și pe cât de mici sunt pe atât sunt de importante! N-ai cum să nu-l iubești când:

– Se trezește în fiecare dimineață înaintea ta și-ți pregătește micul dejun, doar ca să ai suficient timp să te machiezi și să te imbraci pentru birou.

– Se dă jos din pat la 11:00 noaptea să-ți cumpere ciocolată. Și nu orice, oricum, ci o ciocolată cu zmeură.

– Te trimite în pat să te odihnești în loc să te lase să speli vasele.

– Te mângâie pe spate ca să adormi după o zi obositoare.

– Așteaptă să te saturi înainte de a-ți termina porția de mâncare, doar că să mănânce și de la tine.

– Îți spune iubita mea cea mai frumoasă.

– Te duce la birou când plouă.

– Te ia de la birou când plouă.

– Te ține în brațe o noapte întreagă.

– Te învelește noaptea.

– Îți spune cele mai proaste glume numai ca să zâmbești după o zi grea.

– Îți spune că îi e dor de tine, deși e lângă tine.

– Îți sărută mâna când sunteți în mașină.

– Îți spune să te îmbraci mai bine că e frig afară.

– Îți spune că e mândru de tine.

– Își face planuri, iar tu faci parte din ele.

– Îți umblă în portfard și îți ia toate cremele de față să le folosească și el.

– Te încurajează să-ți asumi riscuri.

– Îți suflă în cafea înainte să bei.

– Încearcă să-ți facă masaj, deși nu se pricepe.

– Îți trimite mesaje de bună dimineața când nu ești lângă el.

il iubesti
Sursă: pixabay.com

– Te învață să conduci.

– Îți face poze pentru că ești frumoasă.

– Se mândrește cu tine în fața prietenilor săi.

– Dansează cu tine prin casă.

– Își imaginează cum va arăta casa voastră.

– Îți aduce flori fără să fie vreo ocazie specială.

– Când își amintește că e aniversarea voastră.

– Își face griji dacă ai răcit.

– Îți aduce floricele în pat.

– Îți spune „iartă-mă” dacă a greșit.

– Te ține mândru de mână.

– Te trimite în mall să-ți cumperi haine.

– Îți amintește lucrurile importante de făcut.

N-ai cum să nu-l iubești când face toate aceste lucruri. Punct.

Cu drag,

Cosmina

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment