Mulți pun punct, dar mai mulți pun virgulă

Mulți pun punct, dar mai mulți pun virgulă

De data aceasta nu mai vorbesc despre ortografie, ci despre acei oameni care nu știu când să folosească punctul sau virgula în viața lor. Despre punct, știm cu toții că se pune atunci când se încheie o propoziție, însă virgula, probabil că este cea mai păcătoasă: întotdeauna urmează ceva după.

Nu e nici pe departe ușor să pui punct, uneori doare, alteori te sperie numai gândul că nu știi ce urmează și dacă mai pui la socoteală că pot exista și niscaiva oameni care vor virgule, atunci lucrurile devin și mai complicate. Cei care insistă să pui o virgulă în viața ta, când poate conștiința îți dictează contrariul sunt acei încurcă-lume, acei oameni care nu s-au regăsit pe ei înșiși și încearcă din răsputeri să te facă pe tine să le ordonezi viața. Dar ce crezi? Încurcă-lume te poate încurca până nu mai ai scăpare. Pentru că sunt capabili să-ți stârnească un război între conștiință și sentimente, pentru că nu știu ce vor, pentru că vor și apoi se răzgândesc, pentru că vin și pleacă..

Punct si virgulaNu-mi plac virgulele în viața mea, par doar niște jumătăți de măsură și totuși le accept cu ușurință, apoi îmi spun că mai bine pun punct până când încurcă-lume îmi oferă cu zâmbetul pe buze o virgulă. Ei bine, azi vreau punct și de la capăt. Și atât.

După punct urmează întotdeauna o propoziție nouă și necunoscutul sperie.

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment