Motivul pentru care îmbătrânești mai repede decât prietenii tăi

Dacă ți s-a spus în repetate rânduri că pari matur și mai mare decât colegii sau prietenii tăi, trebuie să afli care este motivul pentru care îmbătrânești mai repede decât aceștia. Dacă ți-a trecut măcar o dată prin cap că există un motiv pentru care se întâmplă asta, e necesar să știi cum să scapi de el.

Daniel Belsky a condus un studiu unde 954 de tineri au fost evaluați pentru a vedea cum și în cât timp îmbătrânesc aceștia, dar și care sunt motivele acestui fapt.

În cadrul studiului s-au folosit mai multe măsurători. Conform rezultatelor obținute, vârsta fiziologică s-ar potrivi perfect cu cea fizică. Asta înseamnă că cei care au fost evaluați au îmbătrânit în același timp și fizic și psihic.

De ce îmbătrânești mai repede decât prietenii tăi?

Tot Belsky și echipa sa au descoperit că factorii care îmbătrânesc o persoană înainte de termen sunt 100% sub controlul acestuia. Dacă fumezi sau consumi alcool în exces, așteaptă-te ca pielea ta să îmbătrânească mult mai devreme.

Stresul, alimentația nepotrivită, mâncatul în mod necontrolat și lipsa lichidelor vor fi cauze ale îmbătrânirii tale. Evită mâncarea de tip fast-food și bea cel puțin 2l de apă zilnic. Organismul tău îți va fi recunoscător.

Lipsa mișcării este un alt factor care cauzează îmbătrânirea. Dacă stai toată ziua la birou și pleci cu mașina spre casă unde te așezi în canapea, trebuie să știi că nu doar îmbătrânirea ar trebui să te îngrijoreze. Cu un astfel de ritm, te vei îmbolnăvi și vei avea de suferit. Așadar, nu vei îmbătrâni doar fizic ci și psihic.

Ce trebuie să faci?

În primul rând evită factorii pe care i-am menționat mai sus. Aceștia nu doar că vor cauza îmbătrânirea prematură ci vor provoca tot felul de boli pe care nu ți le dorești.
Dieta este esențială dacă vrei să ai o piele tânără și să te ferești de probleme de sănătate la o vârstă fragedă. Include în dieta ta fructe și legume, peștele, cerealele integrale și nucile și mănâncă porții controlate. Învață să consume orice aliment, dar cu moderație. Este important ca organismul tău să primească tot ce are nevoie pentru a putea funcționa corect.

Pe lângă faptul că îți ajuți pielea și tenul să rămână tinere și strălucitoare, vei observa și o schimbare majoră în starea ta de spirit.
Apucă-te de sport cât mai repede. Nu mai amâna orele alea de aerobic, ieșirea cu bicicleta sau alergarea de dimineața. Totul poate să înceapă chiar acum. De tine depinde sănătatea ta și a pielii tale.

Implică-te în cât mai multe activități fizice. Mergi pe jos de la birou spre casă și invers. Împrietenește-te cu oameni care fac sport pentru a fi cât mai motivat. Dacă nu îți place sala, te poți bucura de alte activități precum mersul cu bicicleta sau cu rolele în parc.

Dacă într-adevăr îți dorești să rămâi cât mai mult tânăr și sănătos, trebuie să ții cont de cele menționate mai sus. Altfel, vei fi mereu cel mai bătrân dintre prietenii tăi care au aceeasi vârstă.

Foto: Unsplash

Leave Your Comment