Mască de față cu ou. Idei în funcție de tipul tenului

masca cu ou

Despre ten multe s-au spus și se vor spune pentru că este special, este al nostru, reacționează la mulți factori, este diferit de la o persoană la alta și zilnic îl terorizăm cu fel și fel de produse cosmetice, precum fardurile, fondul de ten și altele.

Tenul, ca și noi, trebuie hrănit, hidratat, astfel își va pierde strălucirea de care are nevoie. Pe lângă apa pe care trebuie să o bem, pentru a ne hidrata, putem începe aplicarea unor măști speciale, cum ar fi, cea cu ou.

Și da, îndiferent de tipul de ten, există o mască cu ou pentru fiecare.

Pentru tenul matur, masca din ou și suc proaspăt de miere, este numai bună.

Pe lângă cele două ingrediente mai ai nevoie și de o linguriță de miere. Se amestecă toate într-un bol și apoi, se aplică pe față pentru 15-20 de minute, până se usucă. Imediat, cum se formează o crustă subțire, curăță fața cu un prosop curat și umed. Clătește fața și hidratează bine.  Această mască tonifică tenul, iar sucul de lămâie înlătură punctele negre.

Mască pentru ten sensibil cu ou și struguri.

Da, ai auzit bine! Adaugă oul și câteva boabe de strugure în blender și folosește pasta obținută pentru a o aplica pe față. La fel, aceasta se ține pe ten 10-15 minute. Nu uita să aplici și pe gât. Această mască hidratează foarte bine tenul sensibil și previne acneea.

Tenul mixt este cel căruia poți să-i aplici orice mască

Acesta se adaptează foarte bine, însă îți recomand să încerci masca cu ou, morcov și aloe vera. Combină-le și apoi, pasta obținută, întinde-o sub ochi și deasupra ochilor. Această mască previne apariția ridurilor. Dacă dorești, desigur, o poți aplica pe întreaga față. Las-o să acționeze în jur de 10 minute, după care, clătește bine fața și hidratează-o cu o cremă specială.

Tenul uscat are nevoie de hidratare, cu siguranță, așa că o mască cu ou și aloe vera este numai bună.

Amestecă ingredientele, aplică pe ten, pe întreaga față și las-o să acționeze cel puțin 15 minute. După care, încearcă să aplici o cremă care conține tot aloe vera.

Pentru tenul gras, există varianta de ou, miere și fulgi de ovăz.

Amestecă oul și mierea, apoi încorporează  fulgii de ovăz. Aplică pe ten și masează până ce aceasta formează o crustă. Las-o să acționeze timp de 10 minute după masaj și apoi curăță tenul cu un prosop curat și umed.

Și tenul normal are masca lui.

Pentru a ajuta la întreținerea unui astfel de ten, încearcă o mască cu ou și cafea, o mască exfoliantă care va înlătura impuritățile și punctele negre, încă de la prima aplicare. Amestecă oul bine bătut cu două linguri de cafea măcinată, și aplică pe față. Masează bine, timp de 5-10 minute. După care clătește cu apă rece.

Desigur, acasă, singură, poți încerca mult mai multe variante de măști ce conțin ou, dar și alte ingrediente naturale, precum iaurtul, banana, zahărul brun, portocale și alte fructe, legume și semințe. Încearcă să fii creativă.

Leave Your Comment