Mă iubește, nu mă iubește

Mă iubește, nu mă iubește? De câte ori ți-ai pus întrebarea asta în timpul unei relații de lungă durată? De câte ori ai spus că te desparți de el, dar ai rămas mai indecisă decât ai fi crezut vreodată?Ai preferat să prelungești tristețea unei relații on and off, sperând să vă maturizați împreună. Dar te-ai gândit vreodată cât de toxică este o astfel de relație pentru sănătatea ta mentală? De fiecare dată pui punct și o iei de la capăt după un tipar dăunător. Știi cu siguranță vorba din popor „ulciorul nu merge de multe ori la apă”.

Decepțiile se împart la doi. La fel ca fericirea. Însă ai crede că învingător este cel care iese primul din furtuna asta languroasă. Problema este când sunteți prinși în cercul vicios al unei singure relații.  Dacă te iubește, nu te lasă să scapi atât de ușor, fără să-i dai dreptul la replică sau fără să îi lași o ușă deschisă pentru a se întoarce la tine. Ajunși în punctul acela, te vei întreba ce viitor are relația voastră. Sau dată de expirare, în momentele de intensitate distructivă. Multe cupluri care, într-o anumită perioadă din viață, au avut parte de o relație on and off, sunt mai nesigure cu privire la viitorul relației lor și sunt mai nemulțumite decât alte cupluri. Principalele cauze sunt stresul cauzat de fiecare despărțire, drama de după aceasta și nesiguranța pe care le-o inspiră un nou partener.

Mă iubește, nu mă iubeșteTe-ai întrebat ce plusuri are relația ta pentru o viață lungă? Greșit. Ar trebui să te gândești ce plusuri poate aduce fiecare dintre voi pentru a conviețui în fericire și longevitate. Dacă vă doriți destul de mult, cred că se poate. Se poate să treci peste lucrurile mărunte care te deranjează la celălalt, să-l ajuți să devină un om mai bun, să te îndrepți către schimbări necontenite. Pactul îl faceți unul altuia, pentru că relația are nevoie de ajutorul vostru pentru a merge mai departe. Comunicarea este cheia tuturor problemelor, pentru că, în esență, omul este o ființă socială. Simți nevoia să-ți exteriorizezi problemele, să fii alintată, să spui ce ai pe suflet. De asta ai nevoie de un suflet pereche. Iar dacă l-ai întâlnit pe cel care te face să râzi din orice, să uiți supărările, să te sfătuiască atunci când ai nevoie, dar să și te certe când îți pierzi viziunea, este cam greu să mai găsești o altă armonizare asemănătoare.

Pot fi izolate și evitate motivele din cauza cărora vă certați de fiecare dată? Ai încercat să-l transformi pe el, omul care îți este cel mai drag din lumea asta, în confidentul tău? Îl poți transforma în 2 în 1-ul tău în situații de urgență, dar nu uita că se consuma și când vrei să împărtășești bucurie. Despărțirile nu sunt o sarcină ușoară și devin și mai anevoioase atunci când balanța este înclinată în favoarea pasiunilor comune, copiilor, banilor. Dar până să ajungeți la situația de criză, încercați să găsiți noi modalități de a aborda nevoile celuilalt, să fiți recunoscători și să-i susțineți pe cei de lângă voi.

Sursa foto: chicagonow.com

De profesie cat lover, însă în timpul liber încerc să pun punctul pe I. Consider că talentul constă în experiență și determinare. Așa că încerc în fiecare zi să imortalizez o poveste într-o imagine și într-un punct de vedere personal.

Leave Your Comment