Limba romana si americanismele – Ce se intampla cu limba romana?

Limba romana si americanismele – Ce se intampla cu limba romana?

La 10 ani am invatat la scoala un lucru – desi, accentul (eu sunt moldoveanca) ne obliga sa spunem „ci faci” si „bini”, in loc de „ce faci” si „bine”, nu este corect gramatical. Mi-amintesc ca m-am simtit destul de prost in fata invatatoarei si de atunci am fost foarte atenta la tot ce inseamna limba romana.

De altfel, nu am uitat nici incurajarile de a invata sa vorbim si sa scriem corect gramatical, pentru ca la un moment dat, poate vom scrie unui baiat sau unei fete, dupa caz, si trebuie sa facem o impresie buna!

Acum ma uit in jurul meu si vad cum „c” se transforma in „k”, „ț” in „tz”, dar mai ales cuvintele romanesti sunt inlocuite cu niste abrevieri ciudate, pe care o sa le numim „americanisme”. Parca tind sa inteleg asta la cei sub 12 ani, dar la 25-30? Imi lasa senzatia ca unii chiar nu stiu limba romana si nici nu au vreun minim de interes sa o invete!

La 12 ani, foloseam si eu „asl pls” si „lol”, mi se pareau cool alaturi de o tehnologie noua pentru mine, insa acum mi se pare parca prea mult.

Prin urmare, „nvm”, „lol”, „wtf”, „stfu” si cine stie ce alte baliverne, nu-si au rostul intr-o conversatie pe care ti-o doresti a fi de calitate. Daca, tu, cititorule, iti doresti sa impresionezi pe cineva, poti invoca un subiect interesant si nu neaparat accesibil tuturor si vei parea cu siguranta mai „cool”. Citeste o carte, un ziar (altul decat cancaniadele romanesti), uita-te la o stire si poate asa reusesti sa scoti o fata la un suc, fara sa spui la final „Lols”!

Si ca sa fiu si eu „cool”, va reamintesc ca „ma-ta” are cratima! Recunosc, limba romana, dar mai ales gramatica, nu este una usoara, dar daca nu esti sigur de ceea ce scrii, exista google.

P.S.: Va recomand sa mai cititi si Eminescu, poate gasiti in cartile lui un status bun de postat pe Facebook!

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment