Idei de cadouri de Moș Nicolae atât pentru femei, cât și pentru bărbați

cadou

Moș Nicolae este un personaj legendar, care aduce daruri copiilor în seara zilei de 5 decembrie. Darurile n-ar trebuie să fie scumpe, ci mai degrabă simbolice. Să nu uităm de nuielușa care poate fi extrem de amuzantă chiar și pentru adulți.

Însă cum ne-am obișnuit să oferim cadouri mai “semnificative”, iată câteva propuneri din care te poți inspira:

1. Cadouri de Moș Nicolae pentru femei

Ai putea fi tentat să crezi că e dificil să oferi un cadou unei femei, însă nu e deloc așa. În plus, nici măcar nu este nevoie să te mai deplasezi prin magazinele prea aglomerate pentru că acum ai oricând alternativa la magazinele online.

Bun, dar ce oferim unei femei? Având în vedere că de Moș Nicolae parcă nu ne gândim la cele mai scumpe cadouri, poți opta pentru un kit de îngrijire a unghiilor (ojă, stickere pentru unghii, ulei de cuticule) sau o paletă de make-up de la Fenty Beauty by Rihanna că tot e în vogă acum. Parcă e mai simplu, nu? Mai mult decât atât, există câteva lucruri pe care nicio femeie nu le refuză și anume: genți, bijuterii și pantofi. Ai putea spune că are foarte multe, însă îți împărtășesc un secret feminin: mult nu înseamnă niciodată suficient.

Dacă femeia respectivă nu-ți este foarte aproapiată și nu știi ce anume îi place, îți poți îndrepta atenția către un voucher de cumpărături pe care îl poți împacheta într-un plic alături de o felicitare.

2. Cadouri de Moș Nicolae pentru bărbați:

Niciun bărbat nu va spune nu unui parfum de bună calitate, însă cum alegi un parfum potrivit? E simplu. Pentru bărbații tineri sunt recomandate parfumurile lemnoase, dar proaspete. Un astfel de parfum este Invictus de la Paco Rabanne și îl găsești aici. Pentru bărbații cu vârsta de peste 40 de ani sunt recomandate parfumurile sofisticate, cu arome exotice și o notă rafinată de ghimbir sau citrice.
Dacă ți se pare prea complicat, poți opta oricând pentru cadouri mai sigure, precum un portofel clasic din piele, mănuși sau chiar un joc de socializare. Cu cât cunoști mai multe detalii despre bărbatul respectiv, cu atât îi poți oferi un cadou personalizat. Poate e pasionat de bucătărie și atunci îi poți oferi accesorii utile sau chiar o carte de bucate pe un suport din lemn.

Una peste alta, contează mai puțin ce cadou oferi sa primești și contează mai mult gestul. Nu uita asta!

Leave Your Comment