Frumusete fizica sau abilitatea de a seduce – Ce te avantajeaza mai mult

Frumusete fizica sau abilitatea de a seduce – Ce te avantajeaza mai mult

Frumusetea fizica si puterea de a seduce sunt doua lucruri diferite, dar cu un impact mare asupra interlocutorului. De cate ori nu ai vazut un chip frumos care sa te rascoleasca pana la ultimul fir de par? Dar de cate ori acel chip frumos te-a dezamagit dupa ce a inceput sa vorbeasca? Sunt oameni frumosi fizic, atat de armoniosi incat ai senzatia ca te-ai indragostit la prima vedere, insa dupa ce ajungeti sa va cunoasteti, iti dai seama ca e o greseala.

Frumusetea fizica este trecatoare, dar abilitatea de a seduce, nu.

De multe ori, am auzit barfe rautacioase cu privire la cuplurile in care unul dintre parteneri nu este la fel de frumos fizic precum celalalt „Oare ce-o fi vazut la el/ea?”. Sunt oameni atat de speciali, incat imediat dupa ce au inceput sa vorbeasca te fac sa te indragostesti de ei, sa visezi si sa simti ca tot universul tau se invarte in jurul lor. Cu un astfel de om vei putea avea relatia visurilor tale.

Atunci cand o persoana seduce, cand empatizeaza cu tine, trasaturile fizice devin mai calde, mai armonioase, pana cand tu vei considera acea persoana frumoasa. Desi nu se stie inca motivul, noi putem percepe oamenii mai frumosi sau mai urati in functie de caracterul lor, de modul de comportare fata de ceilalti. Gandeste-te la o singura cearta intre tine si partenerul tau si ce senzatie iti lasa chipul lui. Nu-i asa ca ii vedeai toate defectele fizice?

Un alt exemplu de oameni mai putin frumosi, dar care au reusit sa seduca in jurul lor:  Sarah Jessica Parker nu este foarte frumoasa, dar are acel ceva cu care poate seduce, dovada fiind casnicia ei atat de longeviva cu actorul Matthew Broderick, iar astfel de exemple pot continua la nesfarsit.

Deci, ce preferi? Frumusetea sau puterea seductiei?

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment