Femei, bărbați – Când bărbatul devine mai puțin bărbat

Femei – ființe gingașe despre care v-am tot vorbit sunt înainte de toate un amalgam de contradicții. Femeia își dorește un bărbat puternic, care să o protejeze, îl are, îl iubește, ca mai apoi să-și dorească din bărbatul puternic și dur, un bărbat sensibil, capabil să o înțeleagă. Am o veste proastă pentru voi, dragile mele. Femeia are imaginația bogată. Poate la fel de bogată sau mare precum instinctul de vânător al bărbatului. Dovedit clinic. Femeile sunt capabile să-și folosească atât de mult imaginația, încât la un moment dat nu reușesc să mai facă diferența dintre realitate și imaginație.

Noi, femeile, suntem capabile să ne proiectăm imaginea bărbatului ideal. Chiar și atunci când nu e. Pentru că ne dorim. Pentru că ni-l dorim. Ce se întâmplă când coborâm cu picioarele pe pământ? Un duș cu apă rece.

Știți voi vorba aceea că e mai bun ce nu poți să ai? Păi cum să fie mai bun un bărbat care nu-ți oferă atenția pe care o meriți (și nu vorbesc despre cea pe care ți-o dorești), cum să fie un bărbat mai bun când nu vrea și nu poate să te respecte așa cum meriți?

mai_putin_barbatSe întâmplă: îți pică domnul cu tronc, moment în care complotezi cu întreg universul și parcă deja simți că lucrurile sunt aranjate astfel încât voi doi să fiți împreună. Și dacă nu e așa? Și la mijloc este doar imaginația ta? Dacă tu ești singura care face un efort să-i apară-n cale și rolul lui de vânător se transformă în pradă? În momentul în care ți-ai asumat rolul acesta, trebuie să-l joci până la capăt. Și ce crezi? Când vei ajunge la capăt, îți vei da seama că tu nu iubești un bărbat devenit mai puțin bărbat.

Când un bărbat te vrea, te place sau pur și simplu își va dori să facă lucruri alături de tine, o va face. Își va asuma riscul de a fi respins, frica de jena inițierii unei relații, de orice fel ar fi ea, își va asuma rolul de vânător. Un bărbat devine mai puțin bărbat când lasă lucrurile neterminate: fie pentru că vrea să aibă mai multe porți de acces, fie pentru că nu are curaj să termine, fie că nu știe ce vrea și preferă să fie un egoist, că dacă tot nu știe el de viața lui, mai bine să nu fie singurul.

Dacă îi permiți, un astfel de bărbat este capabil să-ți distrugă stima de sine cu atâta lejeritate, încât dintr-o femeie puternică te poți transforma într-o pradă ușoară pentru un vânător fără stil.

Bărbatul devine mai puțin bărbat când îți jignește inteligența, când crede că te poate manipula ușor, când crede că tu poți fi cea care să-i ofere atenția pe care o cerșește uneori. Bărbatul devine mai puțin bărbat când își exercită talentul de vânător pe unde apucă, vânând nimic. Și când bărbatul nu vânează, se întoarce galeș la prada lui oropsită. Până când circuitul se reia.

Bărbați sau femei, atunci când oricare își dorește ceva, va face tot posibilul să-l obțină, fie că distanța este lungă, furtună sau un program încărcat.

Vrei. Ceri. Ai. Dar nu strici după ce ai oferit.

Tu ce fel de bărbat îți dorești?

Cosmina Tudosă

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment