E bine fără așteptări.

Fara asteptari

E bine fără așteptări, cu toate că e aproape imposibil să faci asta, având în vedere că toți avem nevoi care se cer a fi împlinite. Avem nevoie de iubire, de siguranță, de recunoaștere. Și cum să faci asta fără să ai un bagaj emoțional bine pus la punct? Sau cum să faci asta fără să ai o dezvoltare armonioasă și sănătoasă?

Octavian Paler spunea că „uneori așteptarea ne maturizează, alteori ne omoară și așteptările diferă între ele ca oamenii.
De ce să ai așteptări? De ce să-ți surprinzi starea ta de bine cu faptele altcuiva care nu sunt pe placul tău? De ce să nu ai așteptări doar de la propria persoană și nu de la alții? Cumva, cred că atunci când te concentrezi pe ceea ce ar trebui să facă sau nu o altă persoană, îți pierzi puterea și starea de bine, în loc să te concentrezi asupra propriilor tale sentimente și dorințe. Poate că sună egoist, însă până la un punct e mai sănătos. E o zonă de confort pe care ți-o poți asigura singur.

Fara asteptari

Câteodată e mai bine să nu ai așteptări. Alteori e bine să fii rece și să nu-ți mai pese de ceilalți pentru că există oameni care te pot secătui de tot ce e mai bun în tine. Uneori e bine să fii egoist și să-ți acorzi timp să trăiești fiecare moment așa cum vine, fără să-ți mai calculezi fiecare pas pe care trebuie să-l faci.

Poate că ar trebui să înțelegem că lucrurile depind numai de propria persoană, că fericirea nu vine atunci când ai nevoie cel mai mult de ea, că nu suntem făcuți să aparținem unul de altul. Cu toate astea, când nu mai ai nicio așteptare de la EL și totuși a rămas acolo, înseamnă că este omul lângă care îți poți petrece fiecare moment.

Eu nu pot să nu am așteptări, uneori reușesc asta, alteori nu, însă cred că fiecare dintre noi suntem stăpâni pe propriile gânduri și asta este acea putere de care dispunem pentru a face lucrurile posibile. În fond, la sfârșitul zilei oamenii pleacă, iar tu rămâi tu, indiferent lângă cine stai.

Că e sănătos sau nu, e bine fără așteptări. Ești mai puțin dezamăgit!

Cosmina Tudosă

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment