Dulce inutilitate de moment – EL

Dulce inutilitate de moment – EL

Cam asta însemni tu. Apari fără să te chem, îmi întorci lumea pe dos, îmi vrăjeşti sufletul, ca mai apoi totul să fie degeaba. Eşti totul şi nimic în acelaşi timp. Greşeşti şi te iert, ceri şi îţi ofer, minţi şi încerc să închid ochii, toate fără niciun motiv.. Cine eşti tu? Sau ce meriţi tu?

Eşti doar o inutilitate, o iluzie de moment, în care nici măcar tu nu ai puterea să crezi. Oare sufletul tău derizoriu se simte mai puternic lângă mine? Şi dacă asta este problema ta, de ce nu faci lucrurile la un nivel mai inteligent? Îţi spun eu de ce: pentru că nu poţi, pentru că eşti slab, deşi poate că ţi-ai dori acel ceva după care toţi tânjim. Însă tu nu ai aflat că nu este suficient să-ţi doreşti? Tu, dulcea mea inutilitate, nu ai învăţat că trebuie să lupţi pentru ceea ce vrei? Nu ai învăţat că nu ţi se cuvine totul fără să plăteşti pentru asta?

InutilitateOare, tu, suflet-degeaba, nu ai învăţat încă nimic despre respect? Eu mi-am făcut bagajul şi pornesc de una singură la drum. E mai bine aşa, nu mă abat de la traseul meu bine stabilit, dar tu? Ştii pe ce traseu trebuie să mergi?

Tânjeşti după stabilitate, dar nu ai nici cea mai mică urmă de continuitate, te pierzi de la gând la fapte, eşti mai nehotărât ca o zi imposibilă de toamnă, deşi Doamne iartă-mă, suntem în plină primăvară!

O hartă veche, prăfuită, cu străzi şi străduţe şterse de timpul nemilos.. Eşti tu, dulcea mea inutilitate!

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment