Dulce-amărui. Tu

Dulce-amărui. Tu

Cu tine învăț ce înseamnă să trăiești și să mori în același timp. Cu tine am învățat să iubesc fără să mai țin cont de mine, cu tine am învățat să-mi vând sufletul. Cu tine sunt femeie și copil, creez și distrug, uit și mi-amintesc.

Cu tine am învățat că sunt un copil prost, pentru că nu știu cum să mă bucur de jucăria pe care mi-am dorit-o de atâta amar de timp. Sau poate că am uitat să am răbdare. Am uitat că și jucăriile au nevoie de timp. Dar cum să fac dacă îmi vibrează tot corpul de la gât la pântec doar gândindu-mă la tine?

Dulce amaruieIubirea e absurdă. Provoacă slăbiciune. Prostește. Sufocă. Iubirea te transformă într-o marionetă, până când gândurile, sentimentele, gesturile nu mai au nici cea mai mică urmă de rațiune. Te iubesc și nu-mi dai voie. Pentru că habar n-am să înot, dar îmi doresc să fac dragoste cu marea. Pentru că mă înspăimântă până-n  adâncul sufletului, dar nu mă pot abține. Pentru că tu ești povestea vieții mele, dar eu pentru tine sunt doar o virgulă printre cuvinte. Pentru că mă citești, mă uiți și pleci, te întorci și vrei.

Cu tine am învățat că dragostea este imorală. Efemeră. Complicată.  Dulce-amăruie.

Cosmina Tudosă

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment