Despre oameni care nu vor mai mult – Ce înseamnă nu pot?

Despre oameni care nu vor mai mult – Ce înseamnă nu pot?

Îi aud și îi văd tot timpul cum se plâng că ei nu au noroc, că ei nu pot fi mai frumoși, mai slabi, cu mai mulți bani sau mai fericiți. Dacă stau să-mi amintesc bine, lucrurile pe care le fac acum mi se păreau imposibile la 5-6 ani și totuși acum sunt normale. Să nu fie vorba oare despre același lucru și acum? Oare nu sunt în aceeași situație și cei care nu vor să poată mai mult?

Mă tot întreb unde o fi dispărut toată ambiția și optimismul din copilăria fiecăruia? Nu eram noi, toți cei care deși, cădeam ne ridicam iar și iar pentru a învăța să mergem pe propriile picioare și nu de-a bușilea? Nu eram noi cei care aveam emoții când trebuia să învățăm alfabetul și mândri când reușeam să citim fraze întregi? Despre asta încerc să vă vorbesc. Lucrurile noi întotdeauna provoacă o stare de anxietate, dar nu se poate depăși altfel decât prin confruntare!

Nu vă place job-ul? Există demisia. Nu aveți suficienți bani? Gândiți-vă la un singur lucru pe care l-ați face cu plăcere oricând, oriunde. Lucrul făcut din pasiune va face întotdeauna bani, iar pentru asta aveți nevoie de un psihic liniștit, nu unul stresat și bolnav de propria neputință.

Am făcut la un moment dat un exercițiu de imaginație cu domnul Florin Zamfirescu, pe care v-am spus deja cât de mult îl admir și am ajuns la o concluzie: mintea noastră este șeful cel mare. Gândiți-vă la o lămâie pe care o stoarceți, aproape că salivați și aveți acel sentiment de gură-pungă, nu? Ei, cum se poate ca o lămâie imaginară să aibă acest efect asupra voastră? N-am putea spune că același efect ar trebui să-l aibă și propriile idealuri? Dacă le gândiți până când vi se par atât de reale, nu ar trebui să avem capacitatea să le concretizăm în ceva palpabil?

Concluzia este că fiecare dintre noi, avem capacitatea să vizualizăm succesul înainte ca el să apară. Lucrurile nu sunt simple, însă dacă nu te zbați pentru ceea ce îți dorești, cum te-ai mai bucura de satisfacția propriei munci?

Oameni care se plangEu am intrat într-un domeniu complet diferit față de ceea ce fac acum, l-am dus până la capăt, dar mi-am dat seama că nu-mi doresc să fac asta toată viața, așa că mă străduiesc cu toată ființa mea să fac doar ce îmi place. Cât despre relații, omul potrivit vine doar atunci când ești convins că îl vrei în viața ta!

Vă doresc să vă doriți succes! 🙂

Dacă ți-a plăcut acest articol, te aștept să ne împrietenim și pe Facebook. Click aici.

Cosmina Tudosă

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment