De ce să foloseşti inelul contraceptiv

Inelul contraceptiv este varianta alternativă a pilulelor contraceptive, însă mai sănătoasă, datorită absorbţiei locale, astfel substanţele active nu mai trec prin ficat.

Inelul contraceptiv se foloseşte foarte uşor (precum un tampon), având numai 54 mm. Inelul contraceptiv este foarte flexibil, cu un diametru de 5,4 cm, se introduce ca un tampon şi se lasă timp de trei săptămâni, apoi se îndepărtează. În timpul celor şapte zile de pauză, la fel ca în cazul pilulelor, se produce o sângerare. În a opta zi se introduce un nou inel contraceptiv.

Inelul contraceptiv rămâne introdus zi şi noapte, fără să-i acorzi vreo atenţie deosebită. de-ce-sa-folosesti-inelul-contraceptivHormonii difuzează constant din rezervorul din cadrul inelului, la nivel de ţesuturi şi abia apoi în circulaţie. Inelul poate fi îndepărtat pentru o perioadă de până la trei ore, în vederea contactului, pentru curăţare sau alte motive, fără a exista riscul de sarcină.

Studiile arată că inelul contraceptiv are o eficacitate eficientă, cu maxim şase sarcini în cazul a 1145 de femei. Asta înseamnă că o femeie care foloseşte această metodă de contracepţie, poate rămâne însărcinată mai puţin de o dată la 100 de ani.

Cum funcţionează inelul contracetiv?

Din momentul în care a fost introdus, inelul eliberează constant doze mici de estrogen şi progesteron, evitând astfel ovulaţia. Hormonii acţionează şi asupra mucoasei cervicale, făcând-o mai groasă, astfel încât se previne orice posibilă sarcină.

Inelul va rămâne la locul lui, zi şi noapte, fără să necesite vreo atenţie deosebită, însă pe lângă acest aspect, mai ai o serie de avantaje:
– este la fel de eficient ca anticoncepţionalele
– doză redusă de hormoni
– se introduce la fel de uşor precum un tampon
– se utilizează o dată pe lună
– controlul eficient al menstruaţiei
– nu afectează ficatul
– problemele gastrointestinale nu îi afectează eficacitatea

Care sunt dezavantajele inelului contraceptiv?

La fel ca în cazul anticoncepţionalelor, nu este recomandat femeilor care fumează şi au vârsta de peste 35 de ani, femeilor cu hipertensiune, cu afecţiuni ale ficatului sau cu risc de tromboză.

Cosmina Tudosă

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment