De ce prefer cosmeticele netestate pe animale

cosmeticele netestate pe animale

În urmă cu câţiva ani am avut o revelaţie în ceea ce priveşte produsele cosmetice, ingredientele potenţial periculoase pe care le conţin şi sacrificiile ascunse care vin la pachet cu cumpărarea fiecărui produs cosmetic obişnuit. Aşa am ajuns să mă obişnuiesc ca ori de câte ori am de cumpărat câte ceva, să verific dacă nu cumva există alternativă printre cosmeticele netestate pe animale.

Nu urmez o dietă vegană, deoarece este costisitoare, iar stilul meu de viaţă e mult prea haotic şi mănânc pe apucate. Cu toate astea, consider că măcar atât pot schimba, modul în care îmi aleg produsele cosmetice.

Desigur, nu mereu îmi permit să cumpăr cosmeticele netestate pe animale ca alternativă la cele obişnuite, având în vedere că cele mai multe au preţuri destul de piperate. Uneori însă le găsesc prin supermarket-uri şi au preţuri similare cu celelalte.

De ce prefer cosmeticele netestate pe animale

Din considerente morale în primul rând, deoarece nu sunt de acord cu testarea cosmeticelor pe animale. Mi se pare o cruzime inutilă, având în vedere că de multe ori testele nu sunt concludente în ceea ce priveşte reacţia oamenilor la respectivele substanţe. Nu mă voi apuca să descriu în ce mod se practică testarea, însă ce trebuie să reţineţi este că testarea produce suferinţă cumplită animalelor, şi o agonie pe măsură.

În plus, dat fiind faptul că testele desfăşurate nu sunt întotdeauna şi relevante, substanţele active pot provoca reacţii alergice sau iritaţii ale pielii sau ochilor lucru care mi s-a şi întâmplat. Unele produse cosmetice obişnuite, precum şampoanele, conţin substanţe care îndepărtează uleiurile naturale secretate de piele, iar astfel secreţia de sebum este stimulată suplimentar, rezultatul fiind un păr sau ten mai gras.

cosmeticele netestate pe animaleCosmeticele netestate pe animale conţin mult mai multe produse şi extracte naturale, care ajută organismul pe termen lung, spre deosebire de substanţele chimice prezente în celelalte produse. De multe ori trec direct la extractele naturale şi le folosesc pentru îngrijire aşa cum aş folosi o cremă sau un produs de curăţare, iar din această categorie fac parte uleiurile esenţiale, pe care le folosesc pentru aromele pe care le au sau pentru proprietăţile antifungice şi antibiotice. Un alt exemplu de produse naturale care pot fi folosite cu success pentru îngrijire sunt uleiurile cosmetice, precum cel de cocos, jojoba, sâmburi de struguri sau migdale dulci.

Cum recunoşti cosmeticele netestate pe animale

E suficient să verifici eticheta produsului respectiv. În mod normal, dacă compania nu testează produsele în acest mod, acest lucru este semnalizat pe eticheta cu un iepuraş simbolic, uneori însoţit de textul “acest produs nu a fost testat pe animale”.

Desigur, au existat şi situaţii în care companii producătoare de cosmetice pretindeau că produsele lor nu au fost testate, însă  acestea conţineau materii prime care au făcut la un moment dat parte din experimente desfăşurate pe animale.

În UE testarea pe animale a fost interzisă încă din 2013, însă mulţi producători încă vând produse cosmetice testate pe animale în alte state, din afara spaţiului european.

Sursă foto: pixabay.com

De profesie cat lover, însă în timpul liber încerc să pun punctul pe I. Consider că talentul constă în experiență și determinare. Așa că încerc în fiecare zi să imortalizez o poveste într-o imagine și într-un punct de vedere personal.

Leave Your Comment