De ce este atât de important să îți gătești?

Uneori, ai nevoie de cineva care să îți arate de unde să pornești. Nu trebuie să fie complicate rețetele pe care le alegi. De asemenea, nu trebuie să gătești în fiecare zi. Dar iată de ce este important să introduci acest obicei în viața ta!

Motivele pentru care ar trebui să îți gătești

Chiar și cu o carte de gătit în casă, poate fi destul de dificil să te apuci de gătit. Dar nu contează dacă rezultatul final nu arată ca în imagine. Nu ai nevoie de o cămară plină de condimente de care nu ai auzit vreodată și, cu siguranță, nu trebuie să murdărești nu știu câte vase și tigăi pentru a face acea mâncare delicioasă. Iată câteva avantaje pe care le poți obține dacă îți gătești!

1. Controlezi ingredientele

Probabil că cel mai eficient beneficiu al gătitului este că știi exact ce ingrediente folosești. Acest lucru poate fi vital pentru persoanele cu alergii alimentare, intolerante sau cu alte restricții alimentare. Înseamnă că nu trebuie să mai pui toate acele întrebări pe care le pui de obicei la restaurant sau să verifici lista de ingrediente la fiecare gustare.

2. Îți echilibrezi dieta

Potrivit studiilor științifice, oamenii aleg porții mai mici atunci când își gătesc. La restaurant, nu putem controla mărimea porțiilor care ne sunt servite. De multe ori, acestea sunt mai mari decât cele de acasă. Dacă insiști să golești farfuria de fiecare dată când stai la masă, vei observa că te simți incomod după ce faci asta în oraș, în comparație cu mesele de acasă, unde vei putea mânca o porție moderată ca mărime.

3. Te concentrezi asupra a ceea ce mănânci

Atunci când mănânci acasă, ești mai atent la întregul proces. În acest fel ai o capacitate mai mare pentru a observa exact momentul în care te saturi și când trebuie să te oprești. Este un alt motiv care descurajează suprasaturarea organismului.

4. Consumi o varietate mai mare de alimente

Un studiu a constatat că adulții francezi care și-au gătit acasă au consumat o varietate mai mare de alimente decât cei care au mâncat în oraș. Așa cum îți va spune orice medic, o dietă variată este foarte importantă pentru o varietate de substanțe nutritive. Iar acest lucru duce la o stare generală de sănătate mai bună.

5. Te relaxează

Studiile au arătat că gătitul ajută la ameliorarea stresului. Gătitul poate fi terapeutic deoarece implică lucruri precum tocatul ritmic al ingredientelor. Iar la sfârșitul procesul ai parte de o masă delicioasă, care îți aduce satisfacție. Cu alte cuvinte, ai și un sentiment de împlinire.

Avatar

De profesie cat lover, însă în timpul liber încerc să pun punctul pe I. Consider că talentul constă în experiență și determinare. Așa că încerc în fiecare zi să imortalizez o poveste într-o imagine și într-un punct de vedere personal.

Leave Your Comment