Dacă toți bărbații sunt la fel, femeile cum sunt?

Dacă toți bărbații sunt la fel, femeile cum sunt?

Am tendința uneori să judec bărbații, să-i pun pe toti în aceeași oală, ba mai mult decât atât îi pun la zid și pe iubiții prietenelor mele. În liniștea mea sufletească, mă întreb acum dacă nu cumva, noi, femeile, suntem vinovate pentru fiecare decepție a noastră? Oare nu suntem noi cele care își pun toate speranțele într-un om care nu poate duce atât de mult pe umeri? Nu suntem noi cele care ne dezamăgim singure?

În calitate de femeie, recunosc că îmi place ca un bărbat să fie prețios, să-l admir și să fie mai puternic decât mine din toate punctele de vedere. Poate că vine din nevoia de a fi protejată sau poate că nu-mi doresc să mă înjosesc dormind lângă cineva inferior mie. Acum, câte dintre voi aveți curaj să recunoașteți asta? Că nu veți fi niciodată pe deplin fericite lângă un bărbat care nu vă incita toate simțurile? Și câte dintre voi aveți curajul să recunoașteți că uneori ne mințim singure cu privire la El și ne agățăm cu dinții doar pentru că ne este frică să recunoaștem că suntem vinovate? Suntem vinovate pentru că uneori punem bărbații pe un piedestal prea înalt pentru adevărata lor valoare!

Toti barbatii sunt la felSunt bărbați mii și mii, cu tot atâtea calități, atât de potrivite unora și absolut incompatibile cu altele. Suntem vinovate când iertăm lucruri de neiertat, suntem vinovate pentru că ne este frică de singurătate mai mult decât de falsa fericire.

Singurătatea este grea, dar e mai digerabilă decât o relație toxică.

Poate că bărbații nu ar mai fi atât de vinovați dacă nu ar exista printre noi femei ieftine, cu proaste moravuri și lipsite de orice urmă de eleganță! Până la urmă, toți cei care simt nevoia să testeze și alt teren decât al propriei case, nu sunt decât persoane neîmplinite, persoane care se mint singure, și care nu-și înțeleg propria nefericire..

Cosmina Tudosă

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment