Cum te pot îmbolnăvi fardurile

fardurile

Cum pot fi fardurile periculoase?

Fardurile sunt printre preferatele noastre atunci când intrăm într-un magazin cu produse cosmetice. Nu te poţi abţine să nu testezi măcar două, trei nuanţe de ruj, farduri de obraz sau de ochi. Dar ştiai că prin acest obicei, trebuie să îţi asumi şi anumite riscuri? Sâmbătă seara te strângi cu fetele pentru o petrecere în pijamale sau să ieşiţi în oraş. Nu îţi umpli poşeta cu fardurile personale, întrucât te poţi folosi de machiajele prietenei tale. Toate aceste alegeri, te pot costa scump, dacă nu ai grijă de alegerile pe care le faci.

Fardurile împrumutate sau cele pentru testat te pot îmbolnăvi. Chiar dacă vrei să te asiguri că produsul este exact ce îţi trebuie şi ţi se potriveşte trebuie să ştii ca te expui la anumite pericole. În afară de tine, şi alte zeci de persoane au mai testat acele machiaje. Cel mai bine este să le testezi pe dosul încheieturii, altfel te poţi trezi cu iritaţii sau infecţii grave în jurul ochilor sau buzelor.

Fardurile de ochi sunt de cele mai multe ori probate cu vârful degetelor. Dacă mâinile persoanelor care au încercat produsul nu erau curate, te poţi alege cu bacterii precum stafilococi şi erupţii infecţioase. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul rimelului sau dermatografului. Dacă foloseşti alte machiaje decât cele personale poţi declanşa alergii sau afecţiuni precum conjunctivită sau blefarită. În plus, zona ochilor este foarte sensibilă si trebuie să avem mereu grijă dacă nu vrem să ne rănim sau să fim puse în situaţia de a merge la medic. Un dermatograf uzat sau tocit, folosit pe ploapa interioară, ne poate zgâria şi irita. Periuţa rimelului poate răni interiorul ploapelor sau zgaria globul ocular, provocând inflamaţii. De asemenea, trebuie să acordăm atenţie termenului de valabilitate. Fardurile expirate pot provoca iritaţii, lăcrimări şi înroşiri ale ochiului. În plus, cu timpul pot apărea şi înmulţii bacterii ce pot dăuna pielii.

fardurileCum te mai pot îmbolnăvi fardurile?

Nu uita că în fabricarea acestora se folosesc materii nu în totalitate benefice organismului nostru. În urma unor cercetări s-au descoperit cantităţi semnificative de substanţe toxice în componenţa produselor de make-up. Unele companii încă mai folosesc mercur pentru rimel, plumb în ruj, dar şi arsenic în tuşul de ochi. Nici pudra de bronz sau fardurile de ploape sunt inofensive. Beriliu din compoziţia lor poate fi absorbit prin piele sau inhalat, acest lucru fiind periculos pentru organismul nostru.

Cât despre fardurile împrumutate, este regulă de aur să nu le împarţi cu alte persoane. Rujul, dermatograful, pudra sau chiar şi pensula de machiaj nu trebuie folosite de altcineva decât de tine. Oricând împrumuţi glossul sau rujul preferat unei prietene acesta se poate întoarce la tine cu unele virusuri. Acelaşi lucru rişti să îl păţeşti şi când testezi produse în magazin. Să te infectezi cu virusul hepatic nu e un lucru greu. Odată ajuns în organismul tău, nu vei mai putea scăpa de el. Neplăcuta infecţie cu herpes poate apărea mereu atunci când sistemul tău imunitar este scăzut şi eşti stresată, iar toate acestea de la un simplu ruj.

Dacă tenul îţi este acneic, cu exces de sebum sau iritat, una din cauzele principale poate fi fondul de ten. Unul nepotrivit, expirat sau folosit de altcineva poate să-ţi provoace apariţia dermatitei, unor eczeme sau unor micoze.
Pentru a-ţi păstra tenul sănătos, nu adormi niciodata cu machiajul pe faţă. Demachierea seară de seară este extrem de importantă. Încearcă să nu exagerezi cu produsele de make-up în fiecare zi şi lasă pielea să respire. Gândeşte-te de două ori înainte de împrumuta fardurile şi de a testa produsele folosite de alţii, iar tenul tau va fi în siguranţă.

Sursă foto: www.wallpaperup.com

De profesie cat lover, însă în timpul liber încerc să pun punctul pe I. Consider că talentul constă în experiență și determinare. Așa că încerc în fiecare zi să imortalizez o poveste într-o imagine și într-un punct de vedere personal.

Leave Your Comment