Cum stă treaba cu soacrele (acum că am una)

soacra

Intru în cofetărie (plăceri nevinovate, mă scuzați) și aud următoarea discuție între două femei:
“- Oare care tort o fi mai bun? Vine soacră-mea în weekend și cică face și ea unul pentru ăsta micu’. De parcă eu nu-mi permit să iau un tort bun pentru copil!
– Sigur face cu fructe. Ia și tu unul tot cu fructe.
– Băi, da’ n-o mai suport! Cât de băgăcioasă e femeia asta!
Tulai, Doamne! Am belit ochii ca melcul și am încercat să procesez. Sigur că nu știu substraturile problemei, însă dacă soacra, respectiv bunica, se oferă să facă un tort, de ce te-ai duce într-un magazin să cumperi altul? De ce ai vrea un tort cu ingrediente asupra cărora n-ai control? De ce n-ai spune “Sărut mâna! Mulțumesc! Ce bine că m-ai scăpat de-o grijă!” Și apoi, oare cum o să facă? O să pună copilul să aleagă între cele două torturi? Sau o să-i spună soacrei că nu era nevoie să se deranjeze că s-a ocupat ea de tot? Tare-s curioasă, dar bine n-are ce să fie!

Așa că spun în felul următor:

1. La soacră-ta să te uiți ca la Dumnezeu
Asta dacă îți iubești bărbatul, desigur. Dacă îl iubești și îți place așa cum e, am o veste pentru tine: e așa datorită ei. Se poartă frumos cu tine? E educat? Îți arată că te iubește? Sigur că ai putea spune că meriți toate astea, însă sunt lucruri pe care le-a învățat acasă. Știi… e o vorbă care zice așa: Bărbatul care își tratează femeia ca pe o prințesă este dovada că el însuși a fost crescut de o regină. E o vorbă care se aplică și la femei, însă în relația cu tatăl. Și sunt sigură că ai întâlnit femei cu probleme în relația de cuplu care n-au avut nici pe departe o relație emoțională sănătoasă cu tatăl lor, așa cum se întâmplă și în cazul bărbaților. Se numește Complexul lui Oedip, respectiv Complexul Electra. Citește despre asta!

Așa că, dacă nu reușești să ajungi să o iubești, măcar acordă-i puțin respect. I se cuvine. Și cel mai important lucru: mulțumește-i. Și dacă nu poți, pune-te în locul ei. Ți-ar plăcea ca fiul tău să aibă o femeie care te respinge? Nu se presupune că iubirea e necondiționată?

2. Copiii au nevoie de bunici
Nu există concurență între părinți și bunici, cum nu există concurență nici între soacră și noră. Sunt iubiri diferite și fiecare își are locul ei. De fapt, puse la un loc, formează o treabă completă. Familie. Așa că poate ar fi bine să-ți pui următoarea întrebare, înainte de a concura cu bunica, respectiv soacra: Tu n-ai avut bunici? Și până la urmă, dacă nu cumva ești vreun bucătar profesionist, nu ți se pare normal ca bunica/soacra să gătească mai bine decât tine? Mă gândesc că are niște ani în plus, iar asta se consideră experiență. Și mai mult decât atât, de ce să-i dai copilului un tort din magazin în locul unuia făcut în casă? Nu se presupune că binele copilului are prioritate în fața ambițiilor tale? Zic și eu!
Sigur că pot apărea așa-numitele conflicte între generații, însă pot fi rezolvate prin comunicare. Poate că bunicii au învățat că trebuie să îmbrace copiii mai mult decât știm noi, poate că ei au învățat că nu trebuie să ții copilul în brațe prea mult că se învață sau poate că bunicilor le este teamă de animalele din casă din cauza părului. Dacă tu știi altfel decât ei, explică-le cu argumente și cu răbdare. Până la urmă, toate discuțiile se rezumă la un singur lucru: binele copilului. De fapt, binele tuturor.

“Multe mame își cresc copiii pentru a fi iubite de aceștia și nu pentru a se descurca singuri în viață și a avea grijă de generația următoare”. Amintește-ți cuvintele astea de fiecare dată când te simți amenințată și nu uita să rămâi rațională.

Mă întreb dacă nu cumva o relație defectuoasă cu soacra ascunde o relație defectuoasă și în cuplu. 

Am căutat pe forumuri câteva discuții cu privire la problemele între nurori și soacre. Iată ce mi-a atras atenția:

1. Ioana si Andrei locuiesc în București și sunt împreună de trei ani, timp în care s-a născut și copilul lor (10 luni). După nașterea copilului, și-au cumpărat o locuință cu un credit susținut de părinții lui Andrei. Pentru că tânara familie are probleme cu banii, mama lui Andrei (soacra) vine și mai stă cu copilul, cât timp Ioana oferă meditații altor copiii. Seara, când Ioana și Andrei se văd, încep reproșurile Ioanei. Ba că a învățat copilul să fie hrănit din brațe, ba că i-a schimbat ora de somn. Andrei nu face nimic în viziunea Ioanei, iar discuțiile lor sunt aceleași de fiecare dată.

Acum, ca să înțelegi de ce mă întrebam dacă o relație defectuoasă cu soacra ascunde, de fapt, o relație de cuplu cu probleme, spun așa: oare problemele financiare ale cuplului nu intră în contradicție cu nevoia lor de independență? Oare asta nu denotă că Ioana ar trebui să conștientizeze frustrarea ei și să o accepte? Mă întreb ce ar spune soacra dacă Ioana ar pune problema astfel: “Băi, mamă soacră! Eu sunt foarte supărată și/sau dezamăgită că nu reușesc să fac lucrurile mai bine de atât și mă cam supără orice. Ce fac? Cum fac?”. Asumare. Despre asta este vorba. Soacra și-a asumat să-i ajute pe cei doi, însă n-aș putea spune același lucru și despre tânărul cuplu. Poate că Ioana este prea supărată pentru a vedea soluția, însă Andrei ar putea rezolva conflictul prin x decizii. Ar putea să o ajute să conștientizeze adevărată problemă și ar putea vorbi cu mama lui. Da, dar Andrei nu vrea să supere pe nimeni, ai putea spune. Sigur că da. Dar nu se presupune că atunci când unul cade, celălalt trebuie să se țină tare pe poziție și să-și ridice partenerul? Familie, cum spuneam mai sus. La bine și la rău. Și atunci, oare, mama lui Andrei nu ar putea să o liniștească pe Ioana? Sau nu ar putea să discute cu ea în privința copilului și să ajungă la un numitor comun? Așa că încă mă întreb dacă nu cumva o relație defectuoasă cu soacra ascunde o relație defectuoasă și în cuplu.

2. “De când m-am măritat, am probleme cu soacra. Probabil nu sunt singura care s-a lovit de problema asta. Acum, însă, s-a agravat situația. Îi tot spune soțului meu că dacă divorțează, îi dă apartamentul ei. Asta m-a făcut să mă gândesc și eu la divorț, deși îmi doresc să creștem cei doi copii împreună. Părinții lui nu și-au dorit copiii ăștia. Eu cresc singură copiii, soțul fiind plecat 300 de zile pe an pe teren.”

Tulai, Doamne! Din nou. E greșit din toate direcțiile. Nici aici nu există asumare. Copiii nu se fac singuri și nici din greșeală. Nu în generația asta, în care se presupune că informația este la botul calului. Știm cu toții cum se fac copiii și cum evităm o sarcină, deci nu există din greșeală. Așa că mă întreb dacă nu cumva soacra suferă că băiatul ei nu-și poate vedea copiii. Sau dacă nu cumva îi este teamă că nu are suficient acces la copii. Și de ce nu și-au dorit copiii? Nu se presupune că asta e cea mai mare bucurie a lor? Să aibă nepoți?
Una peste alta, divorțul nu este o soluție pentru a scăpa de socri și nici nu sunt ei cei care trebuie să-și dorească nepoții. Cât despre o astfel de promisiune, nu o pot considera decât o glumă proastă. Nu din partea soacrei despre care nu știm ce a făcut-o să acționeze astfel, ci din partea soțului, dacă ar accepta oferta. Revin la întrebarea dacă nu cumva o relație defectuoasă cu soacra ascunde o relație defectuoasă și în cuplu.

Fiecare relație cu soacra diferă de la situație la situație, însă există câteva lucruri pe care poate e bine să le ai în cap:
1. Socrii (că-s din partea ei, că-s din partea lui) sunt niște oameni care au fost lângă omul pe care îl iubești acum cu mult înaintea ta. Respectă asta.
2. Fericirea nu se ține între patru pereți. Așa că fii recunoscător și mulțumește-le pentru ce ai acasă. În fond, indiferent de vârsta copilului, părintele tot părinte rămâne. Așa că, din când în când, nu te zgârci și asigură-i că totul e bine.
3. Cunoaște-ți bărbatul prin intermediul soacrei. Știi cum e! Trece o viață și nu reușești să cunoști suficient de mult omul de lângă tine. Dar soacra are ceva ce tu nu ai: copilăria lui. Și de acolo poți învăța foarte multe lucruri despre amândoi.
4. Nu minți. Mamele sunt detectivi înnăscuți când vine vorba despre stările proaste ale copilului. N-o zic eu, ci mama. Au ele un fel de antene care transmit semnale de alarmă când copilului nu-i este bine. Fie că are 5 ani, fie 30. Așa că n-o minți.

Și spun și mai simplu de atât: DACĂ ÎȚI MERIȚI BĂRBATUL, ÎȚI MERIȚI ȘI SOACRA! 

Cu realitate și fără răutate,
Cosmina

Leave Your Comment