Cum scapi de firele de păr crescute pe sub piele

Firele de păr crescute pe sub piele nu sunt doar inestetice, ci și dureroase. Le recunoști de cele mai multe ori după punctele negre sau roșii dacă s-au infectat.

De-a lungul timpului, au apărut tot felul de speculații cu privire la apariția lor, însă explicația este una simplă: dacă obișnuiești să te epilezi cu lama se creează un vârf ascuțit, permițând astfel încolăcirea firelor sub epidermă. De asemenea, firele crescute sub piele pot apărea și atunci când folosești epilarea cu ceară sau cu aparatul pentru că se poate modifica sensul de creștere a firelor.

Dacă zona în care au crescut fire de păr sub piele s-a infectat, aplică acid salicilic pentru a reduce inflamația și înroșirea. Înainte să aplici acidul salicilic, încearcă să scoți firul de păr cu ajutorul unei pensete (poți face mai ușor asta dacă îl lași să crească o săptămână). Un alt aspect important este baia caldă: dacă faci o baie caldă cu uleiuri hidratante, vei ajuta porii să se deschidă și vei reuși să scoți firele inestetice mult mai ușor.

Fire de par crescute sub pieleIată o mască pe care o poți folosi împotriva firelor de păr crescute sub piele:

– loțiune de corp sau vaselină

–  10 picături de ulei din arbore de ceai

– 5 picături de ulei de lavandă

– 5 picături de ulei esențial de cimbru

Ingredientele se amestecă și se aplică pe zona afectată după ce s-a făcut un scrub. Pentru o exfoliere naturală, poți opta pentru ulei de măsline amestecat cu zaț de cafea sau mălai. Acest amestec exfoliază pielea delicat, acționează împotriva celulitei, dar mai ales îndepărtează celulele moarte.

Firele de păr crescute sub piele este o problemă cu care se confruntă tot mai multe femei, prin urmare trebuie să-ți exfoliezi picioarele și apoi să le hidratezi intens.

Dacă ai posibilitatea, du-te la saună, apoi aplică o loțiune exfoliantă la duș.

Ca să eviți creșterea firelor de păr sub piele, cel mai bine este să optezi pentru o epilare definitivă. În felul acesta, nu mai există riscul de infecție sau inflamare.

Tu ce metodă de epilare folosești?

Cosmina Tudosă

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment