Cum să slăbești rapid, conform științei!

Câte diete ai încercat? De câte diete ai auzit? De multe, nu-i așa? La tot pasul, în orice grup de femei și nu numai, și de bărbați, vei auzi, la un moment, cuvântul ”dietă”.

Sunt persoane care toată viața au trăit-o și o trăiesc în continuare cu teama de a nu se îngrășa, astfel testând și încercând zeci de modalități prin care se mențin sau slăbesc. Însă, asta nu-i viață. La un moment dat devine foarte frustrant să-ți numeri caloriile la fiecare masă.

Dietele, de multe ori, reprezintă înfometare și nu este deloc sănătos pentru că organismul are nevoie de toți nutrienții necesari pentru a funcționa.

Un grup de specialiști în nutriție au pus la punct un plan sănătos pentru a înlocui dietele drastice din viața noastră. Astfel, recomandările lor sunt:

1. Scoate zahărul și amidonul din alimentație.

Știu că este greu să bei cafeaua fără zahăr, sau să refuzi prăjitura bună a bunicii, sau, și mai rău să dai la o parte o porție delicioasă de cartofi prăjiți. Însă, vestea bună este că o dată ce ai făcut asta, corpul se obișnuiește și senzația de foame dispare astfel că vei ajunge să consumi mai puține calorii însă fără să te înfometezi.

Un alt avantaj în scoaterea amidonului ( carbohidratilor) este că reduce nivelul insulinei, ajută rinichii să elimine excesul de sodiu și apă din corp, astfel kilogramele în plus vor dispărea rapid.

2. Mănâncă grăsimi… proteine și legume.

Pentru a slăbi nu trebuie să înlături grăsimile din alimentație, ci trebuie să le consumi… pe cele bune. Pentru că există grasimi bune și grăsimi mai puțin bune. Sigur știai asta. Grăsimile bune le poți lua din alimente precum uleiul de măsline, ulei de cocos, ulei de avocado, unt. Folosește-le în salate. Supe și măncăruri gătite.

Proteinele, de asemenea, sunt foarte importante. Ele oferă energia de care organismul nostru are nevoie. Tototdată ajută la arderea grăsimilor și întărește musculatura. Deci, nici o zi fără proteină. Le găsești în alimente precum carne de vită, de pui, de miel, pește și fructe de mare, ouă.

Și nu în ultimul rând, mănâncă-ți legumele. Legume slabe în carbohidrați. Acestea sunt: – Brocoli – Conopidă – Spanac – Roșii – Varză – Castravete și lista continuă. O masă fără legume… nu ar trebui să existe. Vestea bună este că la acestea nu ai limită și poți mânca atât cât dorești pentru că sunt sănătoase și slabe caloric, însă oferă vitaminele de care corpul are nevoie.

3. Sport săptămânal

Și nu orice sport. Recomandarea specialiștilor este de a face sport cu greutăți, de trei ori pe săptămână. Desigur, cu încălzire înainte.

Prin ridicarea greutăților corpul arde multe calorii și ajută metabolismul să nu încetinească, astfel se ard grăsimile și crește masa musculară. Perfect. Nu-i așa?

O dată pe săptămână, fă-ți de cap prin introducerea carbohidraților în masa ta. Doar o masă, într-o singură zi. Nu mai mult. Ei bine, mulți numim această masă ”cheat meal” sau ”ziua de răsfăț” și dacă specialiștii o recomandă, înseamnă că este bună.

Așadar, nu este nevoie să te înfometezi pentru a slăbi, ci doar să ai grijă cum combini alimentele și să mergi la sală, așa cum ți-ai promis la începutul anului. Dacă aveai nevoie de motivație, sper că acest articol să-ți fi venit în ajutor.

Leave Your Comment