Cum să scapi de coșuri cu ingrediente naturale

tratament cosuri

Te confrunți cu acnee? Nu ești singura. Studiile arată că 85% din populație este afectată la un moment dat de acnee. Desigur, există persoane care trăiesc cu această problemă toată viața, indiferent de ce tip de tratament au încercat.

Printre simptome, cel mai des întâlnit este reprezentat de coșurile iritant de enervante, pe care trebuie să le suportăm chiar și în cadrul celor mai importante evenimente din viața noastră.

Am menționat mai sus că unele persoane au încercat toate tipurile de tratament și nu au dat roade, însă sunt și cazuri în care acestea au funcționat și acneea a dispărut. Însă, în urma acestor tratamente chimice, pielea rămâne uscata, deshidratată și de multe ori, rămân cicatrici inestetice.

Persoanele care suferă de acnee, sunt dispuse să încerce orice tratament, așa că am făcut o mică selecție de tratamente naturiste bune de testat oricând, fără a implica vreun risc anume.

Uleiul de arbore de ceai. Sună interesant, nu-i așa? Acest ulei este foarte cunoscut în lupta cu bacteriile și bolile inflamatorii, așa că îl poți utiliza și în alte situații, nu doar pentru acnee. Însă, în lupta cu bacteriile acneice, aplicat local, pe coșuri, doar pe coșuri, acesta a avut doar efecte pozitive. Însă ai nevoie de timp și răbdare pentru a aplica cu regularitate acest ulei.

Uleiul de arbore de ceai este foarte concentrat și există posibilitatea ca unele persoane să se irite, să se înroșească sau să aibă o alergie. De aceea, specialiștii recomandă fie să utilizați geluri care au în compoziție acest ulei, fie să-l diluați cu alt ulei și cu apă. Orice variantă este bine venită.

Spală fața cu ceai verde ori de câte ori poți. Știm foarte bine că ceaiul verde este benefic organismului uman, însă acesta este folosit des în tratamentele împotriva acneei. La fel ca uleiul de arbore de ceai, luptă împotriva bacteriilor și a inflamației. Specialiștii recomandă să-l utilizezi ca atare, spălându-ți fața regulat cu el, apoi hidratând-o cu ulei sau creme care conțin, de asemenea, extract de ceai verde.

Cei care au utilizat acest tratament au observat o îmbunătățire în scurt timp. De ce să nu încerci și tu?

Tratament cu uleiuri esențiale de care, cu siguranță, ai auzit! Uleiuri precum cel de eucalipt, scorțișoară și lavandă, sunt foarte bune și foarte des utilizate în probleme de sănătate, așa că multe persoane care au acnee au testat și au avut rezultate pozitive.

Acestea luptă și cu bacteriile acneice și îmbunătățește rata de vindecare a coșurilor, astfel ele dispar, fără a lăsa în urmă cicatrici.

Întotdeauna fă un amestec cu apă. O picătură de ulei esențial și nouă lingurițe mici de apă, apoi, cu ajutorul unei dischete demachiante, aplică pe zonele cu probleme.

Aloe Vera. Această plantă este des utilizată în medicină, atât în cea alternativă, cât și în medicina clasică. Aloe vera era utilizată încă de pe vremea strămoșilor noștri când ajuta la tratarea celor mai puternice boli luptând contra bacteriilor.

Puternic antiinflamator, aceasta ajută, desigur, și în tratarea acneei dar și a altor boli de piele, precum psoriazisul sau pitiriazisul.

Fie că alegi direct planta, folosind sucul acesteia, fie că folosești creme sau geluri ce conțin aloe vera, ambele variante vor da rezultate.

Pe lângă faptul că tratează acneea, aceasta va face ca tenul tău să strălucească și să fie hidratat, lucruri pe care multe dintre noi le dorim.

Încearcă să afli ce alte plante, legume, fructe, pot face bine tenului tău, înainte să apelezi la tratamente chimice care, desigur, pot tratat, însă îți pot distruge tenul în alte forme. Desigur, alegerea îți aparține.

Dacă ai avut acnee și ai tratat-o naturist, lasă un comentariu pentru celelalte sute de fete care se luptă cu această problemă!

Leave Your Comment