Cum să înveți mai ușor – Află cum reții mai ușor textele

Cum să înveți mai ușor – Află cum reții mai ușor textele

Există un studiu prin care s-a dovedit că persoanele care dorm 40 minute după ce au studiat rețin mai ușor. Dacă ar fi să ne luam după experiențele zilnice, pare credibil. De câte ori nu ai visat ceea ce te-a marcat ziua sau ceva căruia i-ai dat o importanță mai mare?

Totuși, dacă vorbim despre texte lungi, am o altă soluție pentru voi. E un truc pe care l-am învățat de la profesorul meu de actorie, Florin Zamfirescu. Prima întrebare ar fi: câte cuvinte crezi că poți reține în numai câteva minute? Răspunde-ți singur și apoi fă un test, o să rămâi surprins.

De exemplu:

– găină, morcov, coș, câine, cafea, fotoliu, flori, girafă, verde, parfum, toamnă, frunze, om de zăpadă, prăpastie, mașină, viitor.

Acum încearcă să repeți de două ori maxim cuvintele de mai sus și vezi dacă ai reușit să le reții în aceeași ordine în care sunt scrise.

Pentru că sunt aproape convinsă că nu ai reușit să spui 16 cuvinte în aceeași ordine, îți sugerez să-ți creezi propria poveste din cuvintele cheie:

„O găină ronțăia un morcov dintr-un coș și un câine maro, precum cafeaua stătea pe fotoliul cu flori imprimate gândindu-se la girafa lui verde. Parfumul de toamnă era dat de frunze, omul de zăpadă aștepta într-o prăpastie mașina care să-l ducă în viitor.

Fă excepție de povestea fără prea mult sens, însă trebuie să reții faptul că din orice text/carte/scenariu, nu ai nevoie decât să îți scoți cuvintele cheie și să îți creezi imagini cu ele.

Este un exercițiu folosit de toți actorii pentru a-și îmbunătăți capacitatea de a reține scenariile.

Tu cum reușești să înveți un text?

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment