Cum să îngrijești corect părul blond pentru o culoare de durată

par blond

Dacă tocmai te-ai vopsit și ai părul blond, trebuie neapărat să afli câteva lucruri care îți vor salva părul. Părul vopsit, indiferent de culoare, necesită o îngrijire deosebită, mai ales părul blond. Așa că am strâns sfaturi și vom afla împreună cum să îngrijești corect părul blond pentru o culoare de durată și nu numai.

Părul este comoara care ne-a fost oferită și de care trebuie să avem grijă. Fie că este des, rar, firul subțire, se îngrașă repede sau cade. El ne aparține și trebuie să găsim soluții pentru a-l păstra și a-l îngriji cât de bine putem.

Momentul vopsirii

Dacă alegi să-ți decolorezi părul și să-l faci blond, află că acest proces este unul de durată și trebuie realizat în cadrul unui salon, de un profesionist, pentru că altfel riști să-ți nenorocești părul.

Este adevărat că părul crește, însă nu merită atât de mult încât să ajungi să ai câteva fire de păr o perioadă bună de timp. Produsele folosite în momentul vopsirii trebuie să fie de calitate și persoana care realizează acest proces trebuie să știe cât timp te ține cu vopseaua, ce tratament să-ți aplice după și, să-ți recomande ce anume să folosește acasă.

Pentru a obține un blond care să pară natural, trebuie să faci mai multe vizite la salon pentru a-l nuanța sau a-l revopsi. Însă, repet, trebuie să știi să-l îngrijești.

Iată cum să îngrijești corect părul blond pentru o culoare de durată

Spală-l cât de rar poți

Știu că asta este dorința tuturor femeilor și este greu de îndeplinit. Unele merg la sală, dimineața, și neapărat trebuie să facă baie pentru că transpiră, altele au un scalp care se îngrașă des sau dacă stai foarte mult cu mâna în cap, la fel, acesta trebuie spălat des. Încearcă pe cât de mulți poți să eviți acești factori și să-ți speli părul mai rar.

Spălându-l des, aplicând șampon, balsam și uscându-l des, părul își pierde uleiurile naturale și astfel se va deshidrata, reacționând nu foarte bine la factorii externi. Nu mai are protecție.

Ai grijă la produsele folosite

Încearcă să alegi produsele pe care le utilizezi cu mare grijă, citește etichetele, vezi ca acestea să se potrivească tipului tău de păr și să nu aibă ingrediente care îl pot afecta într-un fel sau altul. Evită produsele care conțin alcool și sulfat. Dacă ai timp, încearcă să-ți prepari singură acasă măștile pentru păr din gălbenuș de ou, miere, lămâie, ulei de măsline sau ulei de cocos. Dacă ești neîncrezătoare, nu ezita să ceri sfaturi pentru îngrijirea părului blond chiar de la hairstylistul tău.

Protejează-ți părul

Protejează-ți părul de temperaturile mari folosind ulei și creme pe care le găsești în magazinele de specialitate. Și aici nu mă refer neapărat la momentul expunerii la soare, ci și la momentul când îți usuci părul și îl coafezi. Încearcă, totuși, să optezi pentru produse de calitate pentru uscarea și coafarea părului

Vara, părul suferă mai mult, o dată sunt temperaturile mari, soarele care arde atât părul cât și pielea, dar și apa sărată de la mare și faptul că îl spălăm mai des decât de obicei. Așa, părul se decolorează și își pierde din fermitate. De aceea este recomandat să eviți acești factori.

Tu ce secrete ai pentru un păr blond frumos și sănătos?

Leave Your Comment