Cum cureți mașina de spălat fără să o strici

masina de spalat

Știai că mașina de spălat trebuie curățată des în interior? Spălările repetate duc la acumularea diferitelor depuneri în locuri inaccesibile, de aceea hainele nu vor mai mirosi a proaspăt odată scoase din masina de spalat. Nimic mai neplăcut, nu-i așa?

Dacă mai ai și copii, atunci ar trebui să acorzi și mai multă atenție acestui detaliu. Pielea copiilor este sensibilă și nu este recomandată curațarea mașinii de spălat cu produse chimice.

Iată cum poți curăța mașina de spălat:

1. Garnitura de cauciuc de pe marginea cuvei poate avea urme de mucegai, mai ales dacă nu ai mai curățat-o demult. Garnitura se curăță foarte bine dacă folosești o soluție din apă și înălbitor pe bază de clor. Curăță garnitura cu această soluție, fără să uiți mănușile din cauciuc. Clorul atacă pielea, făcând-o aspră, iritată și uscată. După ce ai curățat garnitura cu soluție, folosește o periuță de dinți. Dacă în continuare, mucegaiul nu dispare, înmoaie o cârpă în clor cu apă și las-o pe garnitură timp de 30 de minute. Când ai terminat de curățat garnitura, pune cârpele și prosoapele folosite la spălat. Temperatura trebuie să fie înaltă! După primul ciclu de spălare, adaugă o cană cu oțet. Clorul rămas în cârpe și oțetul, vor igieniza și dezinfecta cuva mașinii de spălat.

2. Compartimentul pentru detergent și balsam se curăță foarte bine dintr-o soluție cu apă și oțet. Cu aceeași soluție, poți curăța și interiorul mașinii.

În afară de curățarea cu oțet, mai poți folosi bicarbonat de sodiu cu suc de lămâie. Este suficient să folosești două plicuri de bicarbonat și zeama de la o lămâie în compartimentul pentru detergent, apoi pornești un ciclu complet de spălare, fără haine. Bicarbonatul are rolul de a îndepărta mirosurile neplăcute, dar și depunerile de detergent din cuvă. Poți folosi această metodă de curățare la fiecare două săptămâni.

3. Depuneri de rugină la nivelul cuvei. Dacă au început să apară petele de rugină,s toarce două lămâi și folosește sucul obținut pentru un ciclu de spălare fără haine, la temperatură ridicată. Petele de rugină vor dispărea, la fel și miroul neplăcut.

În afară de aceste lucruri este important să ții cont că mașina de spălat are nevoie de aerisire, altfel există riscul apariției mucegaiului. Lasă ușa întredeschisă după fiecare spălare. Nu lăsa hainele ude prea mult timp în cuvă pentru că grăbesc apariția mucegaiului și a ruginii.

Tu cum cureți mașina de spălat?

Cosmina Tudosă

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment