Cu un strop de miere prinzi mai multe muște decât cu o găleată de rahat

Scârți

Nu zic eu asta, ci Scârți. Adică domnul de mai jos. Dar zice bine și parcă ar fi păcat să nu împărtășesc asta cu voi. Au trecut peste 8 ani de când am pisici în casă și încă mai am de învățat de la ele.

Tisha mea a intrat în călduri. Cealaltă e castrată, hotărâre luată după ce am văzut cum se împerechează divinii. Adică și-a luat mititica lăbuțe-n cap și o fugăreală de James Bond, încât mi-am spus că nu voi mai permite vreodată asta. Dar înțelege-te cu bărbată-tu, dacă poți! Și când soțu’ zice că mai vrea o fetiță, mă conformez. Cine sunt eu să nu-i permit să aibă atâtea fete în casă? Să fie liniște și pace, zic. Și curent.

Așa că l-am găsit pe Scârți. Un domn veritabil, uns cu toate alifiile. Aprind șemineul, trag draperiile, apoi le fac cunoștință. Tisha mea face câteva triluri de porumbel, Scârți îi aruncă o privire, apoi o ignoră. Inspectează casa. Tisha o ia razna. Cum adică ignore? Așa că-l bagă pe El Matador într-un colț, face câteva tumbe, mai șoptește câteva vorbe dulci, iar tumbe și priviri delicate. Scârți cedează. Nu tu lăbuțe în cap, nu tu urlete, nimic. S-au iubit frumos după numai jumătate de oră. Atât i-a luat individului. Uns cu toate alifiile, cum spuneam.

Tisha Scarti

De două nopți de când e la noi, dorm liniștită. Nici nu-i simt în casă. Așa că vă spun și vouă: Cu un strop de miere prinzi mai multe muște decât cu o găleată de rahat.
Și uite așa ne dau ăștia mici lecții de viață. Cum să câștigi încrederea și inima unei femei, dacă nu cu o picătură de miere? Cum s-o convingi pe biata femeie că poate avea încredere în tine, dacă nu-i ești prieten întâi de toate? Cum s-o aduci lângă tine, dacă nu-i dovedești că nu vrei să-i faci rău?

De ce Scârți a procedat așa și celălalt, nu? Scârți are experiență, celălalt era la început. Încă nu învățase că agresivitatea sperie pisica. Și dacă pisica e speriată, cum să stea la iubit? Dacă pisica e speriată, cum să mai ceară iubire? Golan cu clasă, cum spuneam pe vremuri.
Și uite așa, Tisha mea face tumbe și miorlăie ca un porumbel de două zile, iar Scârți e relaxat și își face treaba ca la carte.

Scârți e și gelos uneori. Nu pe mine, ci pe cealaltă prezență masculină din casă. Mie îmi permite să-i alint, pe soț, nu. Mie îmi permite să o mai pup pe Tishulina, pe soț, nu. Orice atingere către femeia lui se lasă cu niște mustăți drepte, urechi ciulite și o sâsâială de zici că-i piton și nu motan. Ce-i a lui, a lui rămâne, domne!

Când zâna obosește, nu devine insistent. O lasă să-și facă toaleta, iar el mai aruncă o privire pe geam. Se întoarce numai când zâna dă semne că își dorește asta. Nu tu insistențe, nu tu acțiuni cu forța.

Răbdare, înțelegere, armonie, acceptare. Are rost să mai spun că Scârți se poartă cu copiii lui de parcă ar fi citit toate cărțile lui Alfie Kohn? Nop.
Tisha Scarti

Leave Your Comment