Clişee ce trebuie să moară: Femeia la cratiţă

femeia la cratiţă

Femeia la cratiță sau nu?

N-am să înţeleg niciodată cum o asemenea prejudecată poate încă să fie în minţile multora în secolul 21. Folosită deoseori de bărbaţi cu minţile scurte, expresia e menită să le reamintească femeilor unde le e locul, faptul că statutul lor este inferior în raport cu cel al bărbaţilor. Dar oare mai e aşa? Mai este corect (nu că ar fi fost vreodată) să cataloghezi mai bine din jumătate din omenire, plecând de la expresia arhaică, primitivă chiar, „femeia la cratiţă”?

De unde a plecat totul?

La baza clişeului misogin „femeia la cratiţă” stă chiar istoria. Încă din preistorie femeia era cea care se îngrijea de copii şi bineînţeles gătea. Cratiţa lipsea, însă ideea era aceeaşi. Inclusiv până în secolul 20 s-a mers pe ideea că ordinea firească a lucrurilor era femeia la cratiţă, bărbatul la şcoală, la muncă sau la război. Femeilor nu li se permitea să meargă la şcoală, iar mai târziu se considera că patru clase le sunt suficiente înainte de a-şi lua locul la cratiţă. Chiar şi în prezent există ţări din Orientul Mijlociu în care, deşi legislaţia încurajează timid educarea femeilor, acestea sunt deseori atacate în drum spre şcoală.

Ziceam că în perioada în care femeia la cratiţă era ceva firesc, bărbatul la muncă sau la război era în aceeaşi măsură o normalitate. Cu toate astea, de câte ori aţi auzit vreo expresie care să trimită bărbatul la locul lui, la război, în fabrici şi uzine sau la vânătoare cu arcul? De ce ocupaţia din trecut a femeilor a fost coborâtă la rang de jignire şi este prezentă în vocabularul multor bărbaţi, dar şi al unor femei, şi în zilele noastre?

Deşi mai există femei care fie sunt nevoite, fie preferă să rămână femei la cratiţă şi nimic mai mult, majoritatea celorlalte preferă să aspire mai sus de atât. În secolul în care femeile şi-au demonstrat abilităţile în domenii precum arhitectura, medicina, cercetare sau IT, cred că să mai spui despre o femeie că ar trebui să se întoarcă la cratiţă spune mai multe despre tine decât despre ea.

Poate credeţi că exagerez, şi că expresia peiorativă „femeia la cratiţă” nu este folosită atât de des, însă eu am întâlnit-o tot mai des, mai ales în spaţiul virtual. Desigur că persoanele care asociază femeia cu cratiţa nu sunt cu mult mai deştepţi decât nişte primate şi au adesea opinii puţine, dar vehemente, însă asta nu le scuză comportamentul şi nu-i scuză nici pe cei care au un dram de minte încât să îşi dea seama că ar trebui să renunţe la asemenea preconcepţii.

Uneori e folosită expresia „femeia la cratiţă” într-o încercare eşuată de a jigni pe cineva punctual, însă puţini sunt cei care îşi dau seama că jignesc toate femeile. Nu spun că e ok să jignească dacă o fac individual, însă a spune că toate femeile trebuie să se limiteze la a găti e similar cu clişeul la fel de prostesc potrivit căruia femeile blonde sunt proaste, şi ambele ne întorc în timp câteva zeci de ani.

femeia la cratiţăCine ar trebui să stea la cratiţă?

Cine îşi doreşte, cine simte că nu poate mai mult sau că nu îşi doreşte mai mult de la viaţă şi nu în ultimul rând, cine o face din pasiune şi o face la modul profesionist. Aceştia din urmă cred că au cel mai mult de câştigat, deoarece îmbină pasiunea cu viaţa profesională şi fac din asta o artă, una foarte bănoasă de multe ori.

Apoi, în calitate de amatori, cred că toţi ar trebui să stăm din când în când lângă cratiţă şi atenţie, am zis să stăm, nu să ne întoarcem. Deopotrivă femeile şi bărbaţii ar trebui să fie capabili să nu moară de foame dacă restaurantele şi fast-food-urile se închid brusc, dacă partenerul pleacă în delegaţie sau nu are chef să gătească într-o zi. Şi desigur, de multe ori femeile sunt cele care sunt nevoite să se ocupe de acest aspect, poate pentru că majoritatea bărbaţilor nu vor să îşi taie mâinile, să îşi ardă degetele sau să ardă mâncarea, însă asta nu înseamnă că aia este sau ar trebui să fie principala îndeletnicire a femeilor, ci dimpotrivă, ar trebui apreciate cu atât mai mult cele care reuşesc să le aibă pe toate, o carieră de succes şi câteva reţete care îi ies de minune.

Iar în privinţa celor care nu vor sau pur şi simplu nu reuşesc să îşi dezvolte abilităţi de bucătar, ar trebui să nu se lase afectate, căci n-am auzit pe nimeni zicând la adresa unui bărbat că nici măcar o ciorbă nu ştie să facă, prin urmare de ce femeile ar trebui judecate diferit?

Sursă foto: wallpaperup.com

De profesie cat lover, însă în timpul liber încerc să pun punctul pe I. Consider că talentul constă în experiență și determinare. Așa că încerc în fiecare zi să imortalizez o poveste într-o imagine și într-un punct de vedere personal.

Leave Your Comment