Cine e vinovat când celălalt înșală?

Mă supără ideea că unii promovează că este în regulă să înșeli. Că poți să iubești și în același timp să înșeli. Efectiv în capul meu aud numai „E GREȘIT. E foarte GREȘIT. Nu. Nu. Nu.”

Sigur, poate o iau personal, poate efectiv nu pot să rezonez cu ideea asta. Dar am argumente și dacă există cineva care nu e de acord cu mine sau pur și simplu consideră că realitatea este alta, îl invit să comenteze.

Așadar, cine e vinovat când celălalt înșală?

E o întrebare capcană. Nimeni n-ar trebui să caute vinovatul. De ce? Pentru că NICIODATĂ nu e numai UNUL SINGUR de vină.
I-am spus zilele trecute lui Andrei Vulpescu că nu sunt de acord cu el, că Nu, nu poți să iubești o persoană și să te culci cu alta, iar el a răspuns astfel: „vrei sa iti dau exemple de conjuncturi? Practica de viata ne arata nu doar ca se poate, ci si ca se intampla”.

Am înțeles ce vrea să spună. Sunt de acord că se întâmplă, dar în continuare mi se pare nefiresc să asociezi iubirea cu înșelatul. Așa că revin la întrebarea asta „Cine e de vină?” sau de ce se întâmplă asta și ajungem să considerăm normal doar pentru că… se întâmplă.

Consider „înșelatul” acceptabil atunci când îi spui partenerului „Sunt cu tine, dar voi fi și cu altcineva. Ești de acord?”. Am pus în ghilimele pentru că nu se mai numește înșelat. A înșela înseamnă a ascunde adevărul. Dacă omul ăla e de acord, atunci este problema sau normalitatea voastră. Și spun normalitate în sensul în care toate persoanele implicate dețin adevărul și își asumă, respectiv, acceptă cele întâmplate.

Dar când unul singur nu știe ce se petrece, atunci nu e în regulă. Ține de umanitate și dacă o pierdem, îndrăznesc să spun că suntem orice, numai oameni, nu. Eu așa am învățat din DEX. Că umanitatea este ceva caracterisc omului sau omenirii, care are dragoste față de oameni; omenos, blând, bun.

Vrei să fii altfel? Sigur că e dreptul tău, dar nu-l minți și pe celălalt. Nu-i convinge și pe alții că e în regulă să iubești și să ajungi în patul altuia.

Ar trebui să ne preocupe mai mult cum să facem să nu ajungem în situația de a spune „Iubesc, dar îl/o înșel” sau de a ne întreba „Cine e vinovat dacă sunt înșelat sau înșel”?.
Ar trebui să ne preocupe mai mult următoarele întrebări:
1. Cum știu dacă am ales omul potrivit mie?
2. Cum fac ca relația să meargă?
3. Cine este responsabil pentru armonia din cuplu?
4. Cum gestionăm situațiile de criză care pot apărea în cuplu?
5. Ce fac când simt sau văd că celălalt se îndepărtează?

De fapt, ar trebui să ne preocupe mai mult răspunsurile la întrebările de mai sus. E trist și să înșeli și să fii înșelat. Niciunul nu e fericit în ipostaza asta. Dacă ajungi să înșeli, o faci pentru că îți lipsește ceva acasă, dacă ajungi să fii înșelat, poate că te complaci în monotonie sau într-o situație oarecare și crezi că e în regulă așa.
Așa că hai să fim oameni, să nu căutăm vinovați, ci soluții.

Revin:
1. Cum știu dacă am ales omul potrivit pentru mine?
Ce treabă are asta cu înșelatul? ARE. Potrivirea în cuplu e ca spanacul pentru Popeye. Nu există Popeye fără spanac. Așa că înainte să ajungem în situația de a ne întreba de ce apare o altă persoană în ecuație, ar trebui să fim sigur că știm pe cine să alegem.
E greu să faci asta pentru că întâi de toate trebuie să te cunoști pe tine foarte bine. Atât de bine, încât să știi ce fel de om poți accepta lângă tine. Atât de bine, încât să știi ce poți accepta la omul de lângă tine și ce nu. Cuplul e ca două piese de puzzle. Dacă nu se îmbină perfect, nu sunt piesele potrivite. Asta nu înseamnă că trebuie să fie identice, ci mai degrabă, să existe completare.
2. Cum fac ca relația să meargă?
Amândoi trebuie să faceți lucrurile să meargă. Și da, știu. Uneori vei simți că faci mai mult sau că omul de lângă tine e prea bun ca să-l meriți. Iar ca relația să meargă trebuie să existe adevăr și asumare. Fără excepție. Fără ideea că omiți un lucru sau un fapt pentru că ar putea suferi. Vrei să-ți cumpere flori, dar nu o face? Spune-i frumos. Vrei să se transforme într-o femeie dezinhibată? Spune-i frumos. Apare supărarea? Înseamnă că nu-i pasă de dorințele tale. Sau nu înțelege. Sau nu transmiți mesajul corect.
3. Cine este responsabil pentru bunăstarea relației?
Amândoi. În egală măsură. Și când celălalt nu poate, muncește tu de 10 ori mai mult. La bine și la greu, da?
4. Cum gestionăm situațiile de criză care pot apărea în cuplu?
Comunicare. Treaba aia că nu-i spun una sau alta ca să nu-l supăr, nu merge. Nu e sănătos. Poți, însă, să-ți alegi cu grijă cuvintele și să rezolvi totul cu iubire și respect.
5. Ce fac când simt sau văd că celălalt se îndepărtează?
Fă-ți o analiză. ȚIE întâi de toate. Întreabă-te dacă nu cumva greșești undeva. Poate nu-i mai oferi aceeași atenție, poate nu mai ești la fel ca la început. Apoi, înarmează-te cu răbdare și câștigă-l înapoi. Sigur, subiectul poate fi mai complex sau mai delicat de atât și ne întoarcem la comunicare. Cumva, ambii parteneri ar trebui să muncească pentru relația lor, iar dacă apar piedici greu de trecut, nu uitați că există terapia de cuplu.

Nu există un singur vinovat. Niciodată. Așa că, bine ar fi să nu-ți aglomerezi sufletul cu astfel de întrebări.

Cu drag,
Cosmina Kovács

Leave Your Comment