Ce trebuie să ai tot timpul în birou pentru a fi mai productiv

birou

Un birou bine organizat și utilat te poate ajuta să economisești timp și mai mult decât atât, îți poate pune în ordine prioritățile și gândurile. De ce? Pentru că eficiența, creativitatea și productivitatea depind de felul în care îți organizezi biroul.
Așadar, dacă îți dorești mai multă productivitate și/sau mai mult timp liber, concentrează-te pe organizarea biroului.

Care este primul pas pentru a-ți organiza biroul?

Nu e suficient să ordonezi dosarele și obiectele din birou, ci trebuie să arunci toate obiectele pe care nu le mai folosești. Acesta ar trebui să fie un obicei zilnic, astfel încât biroul tău să fie curat și ordonat.
Un alt aspect important pentru birou este legat de cumpărături. Este recomandat să cumperi numai ce este cu adevărat important, astfel încât să nu ocupi spațiul inutil.

Iată câteva obiecte pe care trebuie să le ai în birou:

1. Tablă magnetică
S-a dovedit faptul că atunci când informațiile importante sunt primite prin intermediul e-mailurilor, angajații au tendința de a uita să le citească sau de a le ignora. Însă acest lucru nu se întâmplă atunci când folosești o tablă magnetică. Raționamentul este simplu: vrei nu vrei, atenția ta se îndreaptă către tabla magnetică, iar infomațiile importante nu-ți mai scapă din vedere.

2. Cartușe de imprimantă
Nimic nu este mai enervant să rămâi fără tuș la imprimantă și surprinzător sau nu, realizezi asta atunci când ai cea mai mare nevoie. Asigură-te că ai un cartuș de rezervă în permanență în birou.

3. Spații de depozitare
Bibliorafturi, mape, dosare, tăvi de organizare și suporturi pentru instrumentele de scris sunt câteva dintre lucrurile absolut necesare, însă depinde foarte mult și de jobul pe care îl ai. Dacă un programator are nevoie, în principiu, de un calculator performant, un arhidect, de exemplu, va avea nevoie de mult mai multe lucruri pe birou.

4. Căști
Este dovedit că muzica poate crește productivitatea unui angajat, de aceea este bine să ai în permanență o pereche de căști în birou. Nu știi niciodată când ai nevoie să te concentrezi și nu ai suficientă liniște în propriul birou.

5. Stickere
Atunci când ai ceva urgent de făcut, îți poți lăsa memento-uri fie pe tabla magnetică, fie lângă laptop. Să fim serioși! Stresul, zilele prea aglomerate și prea multă informație te pot face să uiți aspecte importante. În plus, sunt utile atunci când ai nevoie să notezi ceva rapid.

6. Hamac pentru picioare
Atunci când stai mult pe scaun este indicat să ai un suport pentru picioare, astfel încât să eviți inflamarea acestora. Hamacele pot fi agățate sub masă, însă dacă nu te încântă ideea, poți oricând opta pentru un taburet mic.

Ție ce nu-ți lipsește niciodată din birou?

Leave Your Comment