Ce se întâmplă dacă ai mâncat pâine cu mucegai?

mucegai

Se întâmplă deseori, într-o casă, ca pâinea să stea prea mult în sertar și, prin urmare să mucegăiască. Dilema, abia acum apare, ce facem cu pâinea mucegăită? O aruncăm sau o păstrăm și o consumăm? Și ce se întâmplă dacă nu ai văzut mucegaiul și ai apucat să consumi din acea pâine?

Sunt sigură că acest lucru se întâmplă și în casa ta. Pentru că m-am întrebat acest lucru ori de câte ori am fost în această situație, am ales să mă documentez și să aflu dacă este bună pentru consum.

Încă din copilărie, am învățat că pâinea este sfântă și că în niciun caz nu trebuie să o aruncăm sau să o folosim în alt scop decât acela de a ne hrăni. Cu acest gând, ori de câte ori îmi rămân câteva felii de pâine în sertar și mucegăiesc, îmi este tot mai greu să o arunc. Însă nici de consum nu mă pot apuca, pentru că până acum nu știam dacă este sau nu sănătos

Pentru a evita această situație am început să cumpăr mai puțină pâine sau să aleg pâinea prăjită, însă tot îmi rămân câteva felii pe care trebuie să le arunc. Sau nu.

Ce este mucegaiul?

Mucegaiurile sunt acele ciuperci microscopice, saprofite sau parasite care se depun pe alimente și nu numai. Fiind mai multe variante, trebuie să recunoaștem formele bune și sănătoase și fomele mai puțin sănătoase, precum Aspergillus care provoacă intoxicații alimentare.

Totuși există și mucegaiuri sănătoase care sunt recomandate pentru consum, din unele se fac chiar antibiotic, precum penicilina. Dar să revenim la ale noastre. Am citit atât pe internet cât și în cărți de specialitate despre mucegai și consumul acesta. Uneori benefic, alteori distructiv.

Se pare că mucegaiul în sine nu este otrăvitor, însă, în anumite condiții și combinații devine micotixic, astfel fiind fatal atât pentru oameni cât și pentru animale.

Nu consuma pâine cu mucegai

Deși am spus că unele mucegaiuri sunt sănătoase, nu ai cum să recunoști tipul de mucegai care este prezent pe pâinea ta. În general, pe pâine și pe alimente vei găsi mucegaiuri care nu sunt bune pentru consum, așa că evită dacă nu vrei să ai parte de o intoxicație alimentară de toată frumusețea.

Nu consuma pâinea nici dacă o vei curăța de mucegai, pentru că acesta deja este in interiorul feliei de pâine și oricum vei fi afectat.

Dacă totuși ai apucat și ai mâncat pâine cu mucegai, s-ar putea să te confrunți, în următoarele ore, cu simptome precum greață, vărsături și amețeală sau senzație de slăbiciune. În același timp, există șansa să nu prezinți niciun simpotom și să fi avut norocul să mănânci fie o cantitate mică de mucegai fie o formă care nu este toxică organismului tău. Dacă totuși se întâmplă să prezinți acele simpotome, mergi la medic și urmează recomandările acestuia.

Un sistem imunitar puternic va lupta cu aceste mucegaiuri, tocmai din acest motiv se întâmpla ca două persoane care au ingerat un aliment mucegăit să reacționeze diferit. Una să facă intoxicație alimentară, în urma unui sistem imunitar slab și cealaltă să nu aibă niciun simptom.

 

Leave Your Comment