Ce reguli poți să încalci la prima întâlnire

Auzi tot timpul reguli pentru prima întâlnire și lucruri pe care ar trebui sau nu să le faci. Dar ce distracție presupun regulile în general? Există unele pe care nu ar trebui să le încalci, însă și reguli pe care le poți ignora, iar consecințele nu vor fi majore. Uite care sunt cele pe care poți să le încalci la prima întâlnire!

După câte întâlniri te poți culca cu el?
Prietenele îți vor spune că nu e bine să te culci cu potențialul iubit până la a treia întâlnire, sau chiar că nu ar trebui să vă sărutați la prima întâlnire. Problema este că ți se poate întâmpla să pară natural să faci aceste lucruri de la prima întâlnire. Unora li se pare normal mai târziu. Este important să-ți urmezi instinctul. Nu o face pentru că așa vrea el. Fă-o pentru că tu îți dorești asta și nu ce-ți zic regulile.

Nu-i răspunzi la mesaj imediat
Ți-a trimis un mesaj, iar tu te întrebi dacă ar trebui să-i răspunzi. Femeile se ghidează după o regulă care spune să aștepți câteva ore sau zile. Nu te obosi să respecți această regulă. Dacă vrei să-i răspunzi chiar acum, nu te oprește nimeni. Dacă nu ai timp în momentul primirii mesajului, răspunde-i mai târziu, dar nu uita. În viață este vorba despre trăirea fiecărui moment, nu de așteptarea momentului perfect.

Ce-reguli-poți-să-încalci-la-prima-întâlnireTe aștepți să plătească el consumația
Dacă nu este foarte bogat, probabil nu va avea bani să plătească absolut toate consumațiile de unde mergeți. Trebuie să plătești și tu câte ceva. Până la urmă, femeile s-au luptat pentru multă vreme pentru salarii egale cu ale bărbaților. Te poți oferi să împarți nota de plată cu el sau poți face și tu cinste din când în când. Va trebui să fii atentă la expresiile sale. Unii bărbați vor să plătească nota de plată și se pot simți îngrozitor dacă te oferi tu.

Nu îți comanzi niciodată cel mai mare burger
Una dintre reguli este ca o femeie să comande întotdeauna o salată la prima întâlnire. Nu vrei să arăți ca un porcușor, nu? Dacă nu îți dorești cu adevărat salata – cine și-ar dori-o la cină? – poți comanda orice altceva. Fii încrezătoare și alege lasagna sau burger-ul pe care ți-l dorești. Îi vei demonstra că ești o persoană reală și că nu ești obsedată de greutatea ta. Va demonstra, de asemenea, că ai încredere în tine.

Refuzi planuri doar pentru că faci pe interesanta
Să faci pe interesanta nu e chiar cea mai înțeleaptă alegere, poate fi chiar enervant. Nu se va mai deranja să te caute, dacă va crede că nu ești interesată. Sigur, există și momente când chiar ai alte planuri. Dar dacă nu ai altceva de făcut și ți-ar plăcea să vă vedeți, nu te poate opri nimic din a accepta întâlnirea pe care a propus-o.

Te aștepți să fie pregătit
Te aștepți ca el să aducă prezervativele? Șansele sunt împotriva așteptărilor tale. Poate pentru că nu se așteaptă să te lași cu una cu două sau chiar a uitat. Cel mai bine ar fi să te pregătești tu, dacă te-ai decis că e timpul pentru următorul pas în relație.

Sursă foto: wallpaperup.com
Avatar

De profesie cat lover, însă în timpul liber încerc să pun punctul pe I. Consider că talentul constă în experiență și determinare. Așa că încerc în fiecare zi să imortalizez o poveste într-o imagine și într-un punct de vedere personal.

Leave Your Comment